Mihai Pintilii a aflat când va putea deveni antrenor cu acte în regulă la FCSB. Fostul mijlocaş al roş-albaştrilor, trecut în timpul meciurilor, pe foaia de joc, drept delegat al clubului, este tot mai aproape de a scăpa de interdicţiile FRF. „Pinti” urmează cursurile şi va primi carnetul de antrenor.
În luna aprilie, Mihai Pintilii a fost suspendat patru etape de Comisia de Disciplină pentru că a dat indicaţii ca şi un antrenori principal, în condiţiile în care nu deţine Licenţa Pro. Pentru a nu mai avea probleme, Gigi Becali l-a adus pe Elias Charalambous.
Mihai Pintilii a aflat când va putea deveni antrenor cu acte în regulă la FCSB
Pintilii stă pe bancă la meciurile FCSB-ului, dar nu are voie să dea indicaţii. La începutul anului viitor va scăpa de griji. Cel târziu în luna februarie va putea fi antrenor secund al roş-albaştrilor. Anunţul a fost făcut chiar de directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă.
Mihai Pintilii va mai avea de aşteptat până să poată fi numit antrenor principal al vicecampioanei României. Licenţa PRO o poate obţine abia în 2026.
„În ianuarie va avea carnet de antrenor sau în februarie, când se termină modulul. Va primi acest carnet de antrenor, în baza căruia poți fii angajat la club și la Federație. La Federație nu ți se înregistrează contractul dacă nu ai carnetul de antrenor.
Pintilii va deveni antrenor secund cu acte în regulă. Promovat nu poate să fie, pentru că nu are licența PRO, aia o obține în doi ani. Dar nu va mai fi delegat al clubului, ci antrenor secund.
Va avea contract oficial de antrenor, cum e acum Poenaru antrenor secund la Voluntari și când nu mai poate Dună să dea indicații, vine și el și spune câte ceva către jucători.
Când te duci în Moldova să iei licența, moldovenii îți dau un carnet de antrenor, dar în România nu e valabil. Pentru că în Moldova faci 160 de ore, iar în România te obligă să faci 1064 de ore ori la facultate, ori la CNFPA.
