Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a sărbătorit din plin succesul echipei sale din derby-ul cu Dinamo. Campioana României s-a impus cu 2-1 în partida din etapa a doua a play-off-ului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Perica a deschis scorul în minutul 24, dar jucătorii lui Elias Charalambous au reuşit să întoarcă scorul. Mai întâi a marcat David Miculescu, chiar înainte de pauză, după care Baba Alhassan a marcat golul victoriei cu o execuţie superbă, în minutul 85.

Singurul cuvânt postat de Mihai Stoica, după Dinamo – FCSB! Cum s-a fotografiat după victoria din derby

În urma acestui succes, FCSB a egalat-o în clasament pe Universitatea Craiova, echipa de pe primul loc. De asemenea, echipa lui Elias Charalambous a ajuns şi la 8 meciuri la rând fără înfrângere în faţa rivalilor de la Dinamo.

După fluierul final, Mihai Stoica a postat o fotografie de pe Arena Naţională. El şi-a făcut un selfie cu tabela de marcaj şi a scris un singur cuvânt: „Atât”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mihai Stoica (@mm_stoica)

Verdictul specialistului după cea mai controversată fază din Dinamo – FCSB

Verdictul specialistului a apărut, după cea mai controversată fază din Dinamo – FCSB. În minutul 33, roş-albaştrii au cerut penalty, după un presupus henţ comis în careu de Patrick Olsen.

La faza respectivă, Andrei Gheorghiţă a lovit cu capul, iar Patrick Olsen a respins de pe linia porţii. Pe reluări se poate observa că mijlocaşul danez al lui Dinamo a lovit cu umărul balonul.

Marius Avram consideră că nu ar fi trebuit să se dicteze penalty în favoarea FCSB-ului. Fostul arbitru a declarat că „centralul” derby-ului a luat decizia corectă, deoarece Olsen a lovit cu umărul mingea.

„Trebuie să stabilim locul de contact. Legile jocului ne arată până unde se sancționează hențul.

În regulament se spune că limita superioară a brațului coincide cu limita inferioară a axilei, adică exact până la subrațul jucătorului este henț, iar mai sus se consideră că nu este henț.

Putem determina care este locul de contact. E mai mult spre umăr. Consider că arbitrul a luat decizia corectă de a nu acorda penalty„, a declarat Marius Avram, conform digisport.ro, la pauza derby-ului Dinamo – FCSB.