Nicolae Dică nu a mai suportat şi l-a sunat pe Ciprian Marica, după ce fostul internaţional i-a sugerat „să-și rupă carnetul de antrenor”. Antrenorul FCSB a discutat cu acesta chiar înaintea meciului cu UTA Arad, scor 2-1.
Ciprian Marica a transmis că vorbele lui au fost interpretate şi i-a urat succes lui Nicolae Dică. FCSB s-a impus în confruntarea cu arădenii şi a ajuns la 3 victorii consecutive în Liga 1.
Nicolae Dică nu a mai suportat şi l-a sunat pe Ciprian Marica
„Expresia a fost că după aceste două jocuri îți vine să îți rupi carnetul de jucător. E o diferență… Am vorbit cu Nicolae Dică înainte de meciul cu UTA, i-am urat baftă, i-am spus că îl susțin în continuare.
Știu cât este de greu, sper ca el să depășească acest moment. A fost o victorie foarte mare în situația în care se află FCSB după aceste două partide rușinoase din Conference”, a declarat Ciprian Marica, potrivit sport.ro.
Nicolae Dică l-a pus la punct pe Ciprian Marica
Nicolae Dică a avut o replică dură pentru Ciprian Marica, cel care i-a sugerat lui „Mr. Nick” să-și rupă carnetul de antrenor, după 0-10 la general cu Silkeborg în grupele Conference League.
„N-am văzut declarațiile lui Marica, dar din afară e ușor să vorbești. Ca fotbalist sau antrenor, când nu joci sau nu pregătești, ești cel mai bun.
Nu sunt singurul antrenor care pierde așa. Sunt antrenori mari care au pierdut cu scoruri mai mari, să-și rupă carnetul de antrenor? Eu încerc să fiu din ce în ce mai bun de la zi la zi. Asta e părerea lui„, a spus Nicolae Dică, la conferința de presă dinaintea partidei cu UTA.
Ciprian Marica îi cere lui Nicolae Dică să arunce prosopul
Fostul internaţional român, care a fost coechipier la echipa naţională cu Dică, nu îşi explică ce se întâmplă la vicecampioana Ligii 1.
„A fost un meci penibil cu Silkeborg, asta deși se anunța o revanșă după ceea ce s-a întâmplat în tur. Antrenorul Nicolae Dică și staff-ul lui ar trebui să ofere cu adevărat explicații după un nou eșec de proporții. Aș compara această dublă manșă a celor de la FCSB cu dubla pe care România a avut-o cu Muntenegru, în Liga Națiunilor. Și atunci este clar că n-ai făcut ceva bine.
Oamenii au avut așteptări mari în returul cu Silkeborg, dar Nicolae Dică n-a învățat nimic din prima partidă, așa că să-și rupă carnetul de antrenor”, a declarat Ciprian Marica pentru prosport.ro.
- Nicolae Dică nu a mai suportat şi l-a sunat pe Ciprian Marica
- Ce i-a transmis antrenorul FCSB, după ce i s-a sugerat „să-și rupă carnetul de antrenor”
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Opoziţie pentru Gino Iorgulescu! Conducătorul din Liga 1 care vrea să devină şef la LPF: „Nu totul se rezumă la bani”
- Ciprian Marica a găsit înlocuitorul ideal pentru Daniel Bîrligea la FCSB: „De departe cea mai bună investiție”
- Marius Șumudică, două mutări într-o zi la CFR Cluj: un internațional și un jucător trecut pe la academia Barcelonei
- Mihai Stoica, propunerea surpriză a lui Dumitru Dragomir la şefia LPF: „Cel mai bun”. Mesaj dur pentru Gino Iorgulescu: „E păcat”
- Nuno Rodrigues a semnat cu o echipă din Liga 1! Transferul anunțat astăzi


































