„Nu-mi place să fiu luat de prost” Marius Şumudică s-a revoltat înainte de meciul cu Dinamo!
Marius Şumudică (55 de ani) a răbufnit la conferinţa de presă organizată înaintea meciului dintre CFR Cluj şi Dinamo. CFR Cluj – Dinamo se dispută duminică, de la ora 19:00.
Şumudică s-a plâns de programul pe care îl are echipa lui. Duminică CFR joacă împotriva liderului Dinamo, miercuri o întâlneşte pe rivala din oraş, U, în Cupa României, apoi sâmbătă are un alt meci greu, cu Petrolul, în campionat. 3 meciuri „de foc” în 6 zile.
Marius Şumudică, revoltat că CFR joacă 3 meciuri importante în 6 zile: „E incredibil, nu se poate”
„Nu prea-mi place să fiu luat de prost aşa… Nu bat niciun apropo şi nu vreau să atac pe nimeni.
Este incredibil, iar, CFR Cluj să joace trei partide extrem de importante în 6 zile! Deci este incredibil! Este a doua oară.
Am spus-o o dată, nu m-am făcut auzit. O spun şi a doua oară. Deci, domnilor care conduceţi fotbalul românesc, care faceţi programările… ţineţi cont de toată lumea!
Nu se poate ca eu să joc duminică seara cu Dinamo, să joc miercuri seara meci de cupă cu U Cluj, un meci extrem de important, şi ştiţi rivalitatea…, după care să joc sâmbătă, la Petrolul.
Adversarii noştri joacă-n 10 sau 11 zile meciurile astea 3. Nu este normal!
U Cluj joacă astăzi, după care au timp până miercuri să-şi revină la meciul cu noi. Mi-aş dori şi eu să joc la 10 zile, eu joc la două.
CFR bam-bam-bam (n.r: bate cu mâna în masă), bam-bam-bam. Nu se poate în 6 zile să jucăm trei meciuri!”, a tunat Marius Şumudică la conferinţa de presă.