Nuno Campos, tăios după declaraţiile lui Marius Şumudică: „Asta i-am spus”
Antrenorul lui Dinamo, Nuno Campos, a fost întrebat despre dezvăluirile făcute de Marius Şumudică, cel care a spus că tehnicianul portughez s-a plâns de condiţiile de la gruparea bucureşteană.
Acum, omul venit în locul lui Zeljko Kopic a venit cu o precizare, în principal pentru suporterii echipei sale, şi a spus că nu a avut un dialog cu antrenorul de la CFR Cluj în care să vorbească despre situaţia nefastă de la Dinamo.
Nuno Campos nu intră în polemică după ce declaraţiile lui Marius Şumudică
Nuno Campos a fost şi acid la adresa lui Marius Şumudică, spunând că o conversaţie privată nu trebuie spusă public.
„Felul meu de a fi, ca educație, este ca atunci când vorbesc cu cineva în privat, ca acele lucruri să rămână între noi. Apoi, dacă vreau să dezvălui ceva, dezvălui ce am spus eu, nu ce a spus celălalt. Revenind, în primul rând nu m-am plâns. Îl respect mult, mi-l amintesc din Portugalia, unde a jucat, și îi respect mult cariera.
Asta i-am spus. Despre meci, i-am spus ceea ce am zis și înainte. Despre pase, am oferit un exemplu, pentru ca oamenii să înțeleagă identitatea echipei mele. Dar pentru a fi și mai limpede, ca să nu avem nicio polemică, am explicat totul”, a spus Nuno Campos.
Marius Şumudică a spus că Nuno Campos nu e mulţumit de ceea ce se întâmplă la Dinamo
Marius Şumudică a dezvăluit discuţia pe care a avut-o cu Nuno Campos la finalul meciului din Gruia, terminat la egalitate, 2-2.
„I-am strâns mâna și i-am zis că îmi doresc să câștige campionatul. El mi-a răspuns: «Conducerea trebuie să facă mai mult, eu nu pot să iau campionatul pentru că nu pot să dau salariile pe care le dau ceilalți». Nu înțelegeam ce vrea să spună. Se plângea de condițiile de la Dinamo, că alte echipe au condiții mai bune, că dau salarii mult mai mari, ceva de genul acesta”, a dezvăluit Şumudică pentru fanatik.