Ovidiu Burcă a invocat direcția vântului după ce Sepsi a încasat 5 goluri la Botoșani: „O zi amară”

Daniel Işvanca Publicat: 5 septembrie 2026, 18:02

Comentarii
Ovidiu Burcă a invocat direcția vântului după ce Sepsi a încasat 5 goluri la Botoșani: O zi amară”

Ovidiu Burcă / Sportpictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Sepsi Sfântu Gheorghe a suferit astăzi cel mai usturător eșec din istorie pe prima scenă a fotbalului românesc. Revenită în Liga 1, echipa antrenată de Ovidiu Burcă a fost învinsă de FC Botoșani cu scorul de 5-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rezultatul a fost unul umilitor pentru patronul Laszlo Dioszegi, care nu a prins finalul de meci pe stadion. La flash-interviu, antrenorul oaspeților a avut explicații aberante pentru evoluția echipei.

Ovidiu Burcă, explicații ireale după Botoșani – Sepsi 5-0

Sepsi Sfântu Gheorghe a suferit un eșec umilitor în cadrul etapei a 8-a din Liga 1, fiind învinsă cu scorul de 5-0 de către FC Botoșani. Nou promovata nu a avut antidot împotriva echipei lui Marius Croitoru, care a defilat în fața propriilor suporteri.

La flash-interviu, Ovidiu Burcă a părut foarte afectat de rezultatul negativ înregistrat de echipa sa și a avut explicații aberante după ce covăsnenii au încasat cinci goluri.

„O zi chiar deplorabilă aș putea numi-o. Aș vrea prima dată să-i felicit pe cei de la Botoșani, pentru că azi ne-au fost superiori la toate capitolele, dar în primul rând la agresivitate și intensitate. Fizic și mental au fost mult mai pregătiți.

Reclamă
Reclamă

Noi… Probabil că am ținut să contrazicem tot ce am construit până astăzi, că aveam cea mai bună defensivă. Am zis să stricăm tot ce am făcut bun până acum. Din păcate, e una dintre zilele în care pare că nimic nu a mers. O zi amară pentru mine ca antrenor”.

„Nu poți să joci fotbal dacă pierzi atâtea dueluri”

„Am vorbit acum puțin cu jucătorii, să vedem. Începem de luni, o luăm de la capăt cu multă muncă. În primul rând, la fotbal trebuie să-ți câștigi duelul individual. Azi cred că am pierdut peste 80-90%. Nu poți să joci fotbal dacă pierzi atâtea dueluri.

În primul rând, fotbalul e un joc de contact. Toate duelurile au fost câștigate de cei de la Botoșani, au avut dorință și agresivitate mai mare. Le-am spus că era un joc-momentum și jocurile astea îți pot schimba traiectoria. Dacă am fi câștigat azi, altfel ar fi fost traiectoria noastră, dar în fine, asta e.

Reclamă

E o înfrângere dureroasă și trebuie să învățăm multe din ea. A fost ceva incredibil. Prima dată penalty-ul ăla, apoi golul încasat imediat după. Am pornit năuciți și a fost foarte greu să reintrăm în meci. Dar trebuie să ai capacitatea să rămâi calm în orice circumstanță și să reintri în control”.

„Vântul a ținut mingea numai la noi în teren”

„La 4-0 le-am spus să încerce să reintre în joc. A bătut vântul foarte tare în prima repriză, n-am putut să ieșim absolut deloc din propria jumătate. Orice am încercat să facem, vântul a ținut mingea numai la noi în teren. În a doua repriză, că așa se întâmplă, nu mai era vânt. Plouase un pic, terenul ud…

Am încercat să întoarcem ce mai era de întors, poate un gol-două. Am avut câteva situații, din păcate asta este. Plecăm acasă înfrânți și la propriu, dar și la figurat. Avem două zile să ne refacem și să o luăm de la capăt”, a declarat Ovidiu Burcă, potrivit digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi Denis Drăguş golgheterul FCSB la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:44

LIVE VIDEOCalificările Marelui Premiu al Italiei sunt ACUM pe Antena 3 CNN și în AntenaPLAY. Gasly, cel mai rapid în Q1

17:39

Laszlo Dioszegi nu a mai suportat umilinţa şi a plecat mai devreme de la stadion: „Am fost penibili”

17:36

Radu Drăguşin, pasă de gol în Fiorentina – Torino! Prima reuşită pentru formaţia „Viola” după începutul de coşmar din Serie A

17:30

LIVE SCOREUTA Arad – Csikszereda 0-0. Goluri anulate și bară în contul gazdelor

17:25

Nu a călcat deloc pe urmele tatălui: cu cine a ajuns să semneze Rivaldinho

17:00

Legenda lui Dinamo, semnal de alarmă în privinţa lui George Puşcaş: „Nu ştiu dacă poate să îşi revină”

1 Transferul lui Karlo Muhar la FCSB, în impas! Gigi Becali a intervenit 2 Marius Șumudică i-a cerut lui Gigi Becali un jucător de la FCSB, în schimbul lui Karlo Muhar. Pe cine vrea CFR Cluj 3 Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu transferul lui Karlo Muhar la FCSB 4 „Au semnat, gata!” FCSB, lovitură după lovitură pe piața transferurilor! Doar unul poate debuta în marele derby 5 Denis Drăguș a ales: ce număr va purta la FCSB 6 „Se face!” Marea lovitură a lui Becali abia urmează: încă 2 milioane de euro pentru titlu în acest sezon
Citește și