Echipa de fotbal Petrolul Ploieşti a anunţat, joi, prin intermediul unei pagini de socializare, achiziţionarea mijlocaşului francez Brahima Doukansy, care a semnat un contract valabil pentru următorii trei ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Născut în Franţa, la Paris, Brahima Doukansy şi-a făcut junioratul la Olympique Marseille, evoluând inclusiv pentru formaţia secundă a celebrului club, şi are experienţa eşaloanelor doi şi trei din Hexagon.

Petrolul l-a transferat pe Brahima Doukansy

A jucat, de-a lungul carierei sale la Saint-Etienne B, Niort B, Chamonis Niort, Aubagne şi, în ultimele două sezoane, la Nîmes Olympique. Are 63 de partide disputate în Ligue 2 şi 54 în Championnat National, în fiecare dintre ultimele două stagiuni bifând câte 27 de apariţii pentru Nîmes, notează agerpres.ro.

Mijlocaşul în vârstă de 25 de ani a ajuns, miercuri seară, în cantonamentul de la Rogla, participând deja la prima şedinţă de pregătire efectuată sub comanda antrenorului Liviu Ciobotariu.

Brahima Doukansy este cel de-al doilea transfer al echipei Petrolul Ploieşti în această vară, după portarul Stefan Krell (Unirea Slobozia).

Petrolul a învins-o pe Dinamo, în cadrul unui meci amical

Dinamo a fost învinsă la scor de neprezentare în primul meci de pregătire din cantonamentul de vară. “Câinii roşii” au pierdut cu 3-0 meciul cu Petrolul Ploieşti disputat la Săftica, în cadrul căruia Alexandru Musi şi-a făcut debutul în tricoul alb-roşu.

Partida cu prahovenii a fost prima dintre cele cinci programate de formaţia din Ştefan cel Mare.

Prima repriză a fost marcată de o singură ocazie, aceea a elevilor lui Liviu Ciobotariu, care şi-a făcut debutul pe banca ploieştenilor în faţa fostei echipe. În minutul 22, Grozav a nimerit bara la un şut la care Roşca era bătut.

Zece minute mai târziu, alb-roşiii au primit o veste mai puţin plăcută, Stipe Perica ieşind accidentat. La pauză, scorul era 0-0, iar Zeljko Kopic a decis după primele 45 de minute să îl înlocuiască pe Alexandru Musi, care a avut o evoluţie ştearsă la primul său meci pentru Dinamo după venirea de la FCSB.

În a doua parte, Ciobotariu a schimbat complet echipa şi noua formaţie a dat lovitura la Săftica. În minutul 70, ploieştenii au deschis scorul prin Iustin Răducan, fiul lui Narcis Răducan, după care şi-au majorat diferenţa opt minute mai târziu prin Raul Bucur. Ultimul gol de pe tabelă a fost înscris de Ilie, pe final, astfel că partida s-a încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea prahovenilor.