Mihai Stoica a oferit declarații despre Karlo Muhar, jucător care urmează să semneze cu FCSB. Mijlocașul croat de 30 de ani s-a înțeles cu Gigi Becali și va fi prezentat oficial în următoarea perioadă.
Transferul lui Karlo Muhar la FCSB a întârziat, deoarece mijlocașul încă mai era legat de CFR Cluj, deși și-a denunțat contractul în urmă cu o lună. El avea restanțe salariale, fiind în litigiu cu clubul, însă cu toate acestea, a fost nevoie de acordul clujenilor pentru ca el să semneze cu FCSB.
Karlo Muhar, dispus să renunțe la bani pentru a semna cu FCSB
Karlo Muhar a ajuns la o înțelegere și cu cei de la CFR Cluj, pentru realizarea transferului la FCSB. Mihai Stoica a dezvăluit că mijlocașul a renunțat la o sumă de bani pe care o mai avea de primit de la formația clujeană, fiind dornic să joace cât mai repede pentru echipa roș-albastră.
MM s-a arătat impresionat de gestul lui Muhar, fiind convins că nu mulți jucători ar fi dispuși să renunțe la bani, pentru a fi disponibili cât mai curând la noua echipă.
„Este o surpriză foarte plăcută. Foarte puțini jucători aleg să renunțe la o sumă importantă pentru a rezolva mai repede cu câteva săptămâni sau zile o problemă de genul ‘Sunt sau nu eligibil, am sau nu drept de joc’.
Propunerea a venit de la el. De regulă, jucătorii spun ‘Mai costă ca să rezolvăm asta’. El a zis ‘Nu mă mai interesează, plătesc eu, scad de la mine doar ca să pot juca mai devreme’. E mare lucru”, a declarat Mihai Stoica, conform fanatik.ro.
Siyabonga Ngezana va fi scos de pe listă de FCSB, pentru a-i face loc lui Karlo Muhar
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB a anunţat că Siyabonga Ngezana va fi scos de pe listă de FCSB, până în iarnă. Fundaşul sud-african ar putea fi apt de joc la finalul lunii noiembrie, însă roş-albaştrii nu vor să rişte şi-l vor utiliza după cantonamentul de iarnă.
„Ngezana va reveni probabil în ianuarie. Probabil el va fi cel înlocuit de Muhar când va semna. Poate să fie în decembrie, ultima săptămână din noiembrie, prima din decembrie, cam astea sunt previziunile, dar nu are sens să revină şi să joace iarna pe terenuri proaste.
Mult mai bine face pregătirea de iarnă cu noi şi aşa mai departe„, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro.
- „E fotbalist”. Ce jucător de la Rapid a fost lăudat, după victoria dramatică cu Oțelul
- CFR Cluj se „transformă”: transferuri pe bandă rulantă anunțate de Marius Șumudică: „Avem nevoie”
- „Nu-mi aduc aminte”. Gigi Becali, situație ireală cu Marius Baciu. Motivul pentru care Ianis Zicu n-a mai ajuns la FCSB
- Plecare de la Rapid, după victoria cu Oțelul. Anunțul lui Victor Angelescu: „Trebuie să joace mai mult”
- Golul lui Pașcanu a declanșat petrecerea! Pancu și jucătorii au început să-i cânte fundașului în vestiar
































