Prima plecare pregătită de Dinamo în perioada de mercato de iarnă este cea a lui Adrian Mazilu (20 de ani). Jucătorul încă nu a reuşit să se impună sub comanda lui Nuno Campos, având un rival puternic pe post.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Giovanni Becali a oferit declaraţii despre situaţia lui Adrian Mazilu. Impresarul a recunoscut că jucătorului său îi este extrem de dificil să-l scoată din primul 11 pe Danny Armstrong, unul dintre cei mai în formă fotbalişti din campionat.

Prima plecare pregătită de Dinamo în iarnă: Adrian Mazilu

Giovanni Becali a recunoscut că în situaţia dată, caută soluţii pentru viitorul lui Adrian Mazilu. Tânărul mijlocaşul se poate despărţi de Dinamo în iarnă.

„Pe mine m-ar fi bucurat să nu joace atât de bine Armstrong, ca să poată să intre Mazilu, omul meu. Sunt obiectiv. La cum joacă Armstrong, nu-l poate schimba niciun jucător care poate veni la Dinamo. Omul se dăruiește la antrenamente, a prins dragul fotbalului pe care-l pierduse în Scoția.

E un fotbalist calificat din toate punctele de vedere. Bravo lui, știe să provoace. Provocare înseamnă ori un galben, ori un roșu. A jucat la Kilmarnock, unde a fost și Mihai Popescu.

Sunt echipe care cad, intră, dar acum și-a ales o echipă ca lumea, s-a integrat. De ce nu, poate fi și căpitan, dacă pleacă Cîrjan. Dacă Dinamo nu-i prelungește, garantat sunt alte echipe care îl vor lua.

Mazilu se antrenează, nu e cel pe care-l știm. În iarnă trebuie să căutăm o soluție, trebuie să găsim o posibilitate să joace meci de meci. E singura oportunitate să-l readucem pe acel Mazilu pe care-l știm cu toții. Măcar șase luni să joace, 15-20 de meciuri mereu. Echipa care l-ar lua, nu ar face-o ca să-l țină pe bancă”, a declarat Giovanni Becali, conform fanatik.ro.

Adrian Mazilu a semnat cu Dinamo, în vara anului trecut, un contract valabil până în 2029. După ce a avut nevoie de o perioadă îndelungată pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică, mijlocaşul nu a reuşit să impresioneze în tricoul „câinilor”.

În acest sezon, Mazilu a fost folosit de Nuno Campos în şase meciuri, bifând în total 160 de minute, în toate competiţiile. Mijlocaşul a reuşit să marcheze un gol în meciul câştigat cu 4-0 cu Voluntari, în etapa a patra din Liga 1, oferind o pasă decisivă şi în victoria cu 4-1 cu Sporting Lieşti, din grupele Cupei României.