Primul jucător care pleacă de la FCSB! A fost favoritul lui Gigi Becali
S-a aflat cine este primul jucător care pleacă de la FCSB. A fost favoritul lui Gigi Becali, dar nu mai are nicio șansă să rămână și în 2027 la echipa roș-albastră. Este vorba despre atacantul Arnold Garita care s-a accidentat în meciul contra celor de la Rapid, de pe Arena Națională.
FCSB nu îl mai vrea pe Arnold Garita. Ieșit în minutul 42 al duelului cu Rapid, de pe Arena Națională, atacantul are probleme serioase de sănătate.
Arnold Garita pleacă de la FCSB
Din cauza unei accidentări, Arnold Garita ar urma să fie indisponibil aproximativ o lună. Asta deși se spunea că va fi recuperat pentru meciul contra celor de la U Cluj care va avea loc luni, 2 noiembrie, de la ora 20:30. Abia la finalul lunii noiembrie ar putea fi însă apt de joc atacantul.
Gigi Becali a confirmat că nu-l mai vrea pe Garita. „Nu, lui Garita nu îi prelungesc contractul! Facem alte transferuri acum în iarnă”, a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.
Garita a suferit o întindere a ligamentului la unul dintre genunchi și ar urma să rateze următoarele 5 meciuri ale roș-albaștrilor. În aceste condiții, despărțirea sa de FCSB la sfârșitul anului, când îi expiră împrumutul de la Shenzhen Juniors, e aproape sigură, conform trumedia.ro.
Sursa citată spune că cei din conducerea celor de la FCSB sunt nemulțumiți de evoluțiile lui Arnold Garita de până acum și au început deja căutările pentru un nou vârf din străinătate. Un gol și un assist în 9 meciuri sunt cifrele lui Garita la echipa roș-albastră.
În absența camerunezului, singurul atacant 100% valid din lotul echipei lui Laurențiu Reghecampf este Alexandru Stoian. De asemenea, Denis Drăguș și-a revenit după accidentarea care l-a ținut ”pe bară” timp de o lună, dar nu va fi forțat și va juca doar în jur de jumătate de oră cu U Cluj.
Mihai Stoica este convins că Laurenţiu Reghecampf a fost inspirat când l-a numit căpitan pe Karlo Muhar
Preşedintele Consiliului de Administraţie al celor de la FCSB a lăudat discursul croatului de la finalul partidei de la Rapid şi a recunoscut că s-a înşelat şi în privinţa acestuia, crezând că este arogant, având această impresie din perioada în care acesta evolua la CFR Cluj.
„Muhar e un băiat excepțional. Noi am avut senzația, judecând fără să îl cunoaștem, că e un tip arogant. Nu, e un băiat excepțional! Aveam acea senzația când era la CFR, că merge într-un fel. Senzația asta a mavut-o și despre Damjan Djokovic, dar până la urmă am ajuns prieteni.
Și Karlo e un băiat foarte bun. Discursul lui după meci la adresa lui Aymen, excepțional! E exact un om care merită să fie căpitan. Mă bucur că Reghe, stând mai mult cu ei, a văzut asta.
Ai văzut câtă lume a mustăcit și a zis: ‘Cum să pui căpitan un jucător care abia a venit?’. Uite că l-a pus bine!”, a declarat Mihai Stoica, la fanatik.ro.
Rămâne de văzut dacă Muhar va rămâne căpitan la FCSB. La conferinţa de presă de la finalul meciului cu Oţelul Galaţi, Laurenţiu Reghecampf a declarat că vrea să îi ofere banderola şi lui Denis Drăguş.