Răsturnare de situație! Derby-ul Dinamo – FCSB nu se va mai juca la Cluj! Răspunsul lui Mihai Stoica: „Noi jucăm oriunde”
Marele derby dintre Dinamo și FCSB, programat pentru 5 septembrie, nu are în continuare o „casă”. Asta deși cei de la Dinamo, gazde la această partidă, spuneau în urmă cu câteva zile că au bătut palma pentru ca meciul să se dispute pe Cluj Arena.
Conform Golazo, partida nu va avea loc la Cluj-Napoca! Motivul? Fanii lui Dinamo au cerut clubului să nu pună marele derby la 400 de kilometri distanță de București!
Replica lui Mihai Stoica
La loc comanda! Deși Dinamo reușise să obțină acordul adversarei, al Ligii și de la Cluj Arena, situația s-a schimbat din nou. Fanii au transmis clubului că nu sunt de acord ca Dinamo – FCSB să aibă loc la Cluj. Clubul a contactat LPF pentru a afla dacă meciul ar putea fi amânat, astfel încât să aibă loc totuși la București. Răspunsul LPF: nu există un motiv regulamentar pentru amânarea partidei.
Astfel, Dinamo trebuie să găsească o altă arenă dacă renunță la varianta Cluj Arena. În acest moment, nu a fost luată decizia finală iar Dinamo nu a înaintat către LPF o solicitare oficială, nici pentru mutarea meciului, nici pentru amânarea lui.
Cei de la FCSB, prin vocea lui Mihai Stoica, au prezentat punctul lor de vedere.
„Nu ştiu dacă o să jucăm la Cluj. Noi am acceptat, dar să vedem dacă vom merge la Cluj. Sunt informaţii că s-ar putea să nu se joace la Cluj. Noi vrem să jucăm oriunde este un teren bun. Sunt informaţii că la LPF există nişte solicitări.
Noi am zis aşa: jucăm oriunde este un teren bun. Dar noi putem să fim siliţi să jucăm oriunde. S-a interesat cineva dacă se poate anula. I don’t know (nr. Nu ştiu) Noi, până atunci avem meciuri. Aşa înţeleg, că există această posibilitate, să nu mai jucăm la Cluj. Noi jucăm oriunde. La Târgovişte este teren excepţional şi este foarte aproape de Bucureşti” a spus Mihai Stoica pentru Fanatik.