Răzvan Zăvăleanu, veste mare pentru CFR Cluj! Anunţ despre insolvenţa clubului din Gruia: „Ne străduim”
Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre procedura de insolvenţă de la CFR Cluj. Pe 20 august, Tribunalul Cluj a admis cererea formaţiei din Gruia pentru a intra în insolvenţă. Echipa s-a mai confruntat cu o situaţie asemănătoare în perioada 2015 – 2017, atunci când a reuşit să scape de probleme, înainte ca Neluţu Varga să ajungă la echipă.
Acum, la mai bine de o lună distanţă, administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, a explicat că lucrurile arată din ce în ce mai bine pentru formaţia din Gruia şi că, în curând, va putea să propună planul de reorganizare.
Răzvan Zăvăleanu, veste mare pentru CFR Cluj: „Suntem pe un trend bun până acum”
De asemenea, există surse de finanţare pentru plata salariilor şi se fac eforturi ca CFR Cluj să îşi autosusţină activitatea pe durata acestei proceduri:
„Lucrurile sunt din ce în ce mai bune. Este liniște și există surse de finanțare pentru plata cheltuielilor curente, pentru salarii, obligații la bugetul de stat. Este liniște, iar în acest timp ne desfășurăm activitățile privind dosarul de insolvență. La un moment dat, va veni momentul în care să putem propune planul de reorganizare.
Nu avem încă un tabel de creditori. După ce vom avea, vedem ce se poate plăti, cum se poate plăti și cum procedăm. Lucrurile sunt într-o normalitate acum și împreună cu managementul ne străduim să facem în așa fel încât CFR să-și poată autosusține activitatea. Suntem pe un trend bun până acum.
Nu putem spune dacă este un caz dificil sau ușor. Fiecare procedură de insolvență are un grad de dificultate și nu putem spune că nu știm să gestionăm. Până acum, nu putem spune că a ieșit ceva din context.
Am vorbit de două-trei ori cu domnul Varga, dar foarte scurt. Dânsul este prins cu afacerile sale în afara României, dar avem o linie de discuție deschisă cu administratorul special, domnul Marian Copilu. Vorbim zilnic cu dânsul”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, potrivit digisport.ro.
Pentru CFR Cluj urmează derby-ul cu U Cluj, restanţa din etapa a patra, imediat după pauza internaţională, pe 8 octombrie. Echipa lui Marius Şumudică se află pe locul 8, cu 13 puncte, la un singur loc distanţă de locurile de play-off.