Rivalii de la Rapid, anunţ surprinzător despre revenirea lui Laurenţiu Reghecampf la FCSB: „Sincer…”
Laurenţiu Reghecampf a revenit la FCSB, în această toamnă. Victor Angelescu, preşedintele de la Rapid, a oferit declaraţii despre această mutare a rivalilor roş-albaştri.
Oficialul giuleştenilor a transmis un mesaj surprinzător, mărturisind că se bucură de faptul că „Reghe” a semnat cu FCSB. Angelescu a amintit de performanţele obţinute de antrenor pe banca roş-albaştrilor, în trecut.
Victor Angelescu, despre revenirea lui Laurenţiu Reghecampf la FCSB: „Mă bucur!”
Victor Angelescu a explicat faptul că se bucură că FCSB are un antrenor de talia lui Laurenţiu Reghecampf, deoarece Rapid vrea să aibă parte de derby-uri puternice cu marile rivale.
Preşedintele giuleştenilor a subliniat că vrea ca Rapid să câştige titlul, în acest sezon, după o luptă câştigată în faţa celor de la FCSB şi Dinamo.
„(n.r. Reghecampf) Este un antrenor cu mare experiență, a câștigat campionate aici, a mai fost aici, și Craiova a arătat bine cu el. Nu mi-e frică, mă bucur (n.r. că s-a întors Reghecampf la FCSB). FCSB este o echipă foarte bună, a investit foarte mult, el este un antrenor cu mare experiență, a mai făcut asta.
Eu cred că FCSB se va bate la campionat, nu va avea nicio problemă să intre în play-off. Va intra în play-off, fără problemele de anul trecut, și se va bate la campionatul sau la cupele europene. A făcut transferuri bune, Reghecampf este un antrenor bun. Eu, sincer, mă bucur că a venit Reghecampf.
Campionatul românesc are nevoie de un FCSB puternic, de un de un Dinamo puternic, de un FCSB puternic. Dacă primele patru locuri de acum încolo sunt Craiova, Rapid, Dinamo, FCSB, dacă ele se vor bate tot timpul la campionat este un mare plus pentru campionat.
Trebuie să ne batem de la egal la egal, să fie puternice. Nu e normal să ai echipe… S-o ai pe FCSB în play-out sau Rapid să nu meargă în cupele europene și să meargă Oțelul Galați sau altă echipă. Asta n-ar ajuta campionatul.
Noi vrem să câștigăm campionatul, dar vreau să mă bat cu FCSB la campionat, nu cu altă echipă. Vreau să mă bat cu Dinamo, vreau să mă bat cu Craiova”, a declarat Victor Angelescu, conform digisport.ro.
Rapid ocupă locul secund în Liga 1, cu 21 de puncte, după zece etape, fiind la două puncte de liderul Dinamo. FCSB, de cealaltă parte, a obţinut un singur punct din ultimele cinci etape, ocupând locul 11, cu 12 puncte.