Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, care rareori obișnuiește să laude echipele adverse, în special rivalele, a rămas impresionat de ceea ce a văzut până acum în Liga 1 în urma celor 11 etape trecute din sezon.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Impactul pe care Daniel Pancu a reușit să-l aibă la CFR Cluj a fost unul remarcabil, crede Stoica, acesta dezvăluit totodată că a purtat discuții interesante despre fotbal cu actualul tehnician de la Rapid.

Mihai Stoica, cuvinte de laudă pentru Daniel Pancu

Stoica nu s-a ferit să-l laude pe antrenorul de la Rapid, asta chiar dacă de-a lungul timpului a avut mereu un duel de la distanță cu gruparea giuleșteană și în special cu fanii acesteia. Acum, oficialul de la FCSB spune public că este impresionat de Daniel Pancu și ceea ce el a reușit în ultimul timp.

”Cred că la anul face 50 de ani. Nu cred că are 50 de meciuri antrenate în Liga 1. Fenomenal ce a făcut cu CFR, dar are foarte puţine meciuri. Mie îmi place, am mai spus. Am stat lângă el la meciuri, tot ce spune, spune cu cap. Ştie fotbal”, a spus Mihai Stoica la primasport.

Cariera lui Daniel Pancu

Daniel Pancu și-a început cariera de antrenor după retragerea din activitatea de fotbalist și a devenit rapid unul dintre numele cunoscute ale generației sale. Prima experiență importantă a avut-o la Rapid București, în 2018, când a preluat echipa într-o perioadă dificilă și a contribuit la parcursul giuleștenilor din ligile inferioare.

Ulterior, a pregătit formații precum Poli Iași și CFR Cluj, iar în 2022 a fost numit selecționer al naționalei U21 a României. Sub conducerea sa, reprezentativa de tineret a participat la Campionatul European din 2025, găzduit de Slovacia.

După despărțirea de naționala U21, Pancu a preluat-o pe CFR Cluj în noiembrie 2025 și a încheiat sezonul cu echipa pe locul 3, obținând calificarea în preliminariile Conference League. În mai 2026, tehnicianul a revenit la Rapid.