Sancţiuni şi dosare penale după Rapid – Dinamo 0-1! Comunicatul Jandarmeriei Capitalei

Alex Masgras Publicat: 16 august 2026, 9:06

Comentarii
Sancţiuni şi dosare penale după Rapid – Dinamo 0-1! Comunicatul Jandarmeriei Capitalei

Galeria Rapidului / Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jandarmeria Capitalei a aplicat, sâmbătă seara, zece sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 16.910 lei, şi au întocmit două acte de sesizare a organelor de urmărire penală, pentru ultraj, respectiv pentru folosirea de torţe şi fumigene, la meciul dintre Rapid şi Dinamo.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Din totalul amenzilor, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin, informează Jandarmeria Capitalei.

Sancţiuni şi dosare penale după Rapid – Dinamo 0-1

Totodată, au fost aplicate patru sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de 6 luni şi 1 an.

În urma partidei dintre Rapid şi Dinamo, în zona Tribunei a II-a, incidenţă cu Peluza Sud, a avut loc un incident între suporteri ai celor două echipe.

„Incidentul a fost generat după ce un suporter dinamovist a pătruns pe suprafaţa de joc. Ulterior, mai mulţi suporteri rapidişti au depăşit cordonul de stewarzi, încercând să se îndrepte către zona în care se afla galeria echipei Dinamo”, arată sursa citată.

Reclamă
Reclamă

Forţele de ordine au intervenit pentru restabilirea ordinii şi prevenirea escaladării situaţiei, fiind reţinuţi doi suporteri ai echipei Rapid, aflaţi în Tribuna a II-a, precum şi un suporter al echipei Dinamo.

Totodată, patru suporteri rapidişti, aflaţi în Peluza Sud Rapid, au pătruns pe suprafaţa de joc, după ce au deschis poarta de acces de la baza peluzei către teren. În urma intervenţiei forţelor de ordine, aceştia au revenit în zona peluzei.

„Precizăm faptul că intervenţia forţelor de ordine a avut ca scop prevenirea producerii unor incidente mai grave şi menţinerea unui climat de siguranţă pentru toţi participanţii la evenimentul sportiv”, mai arată Jandarmeria.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
8:54

Turcii au făcut anunțul în privința lui Denis Drăguș: „Nu s-au înregistrat progrese”

8:53

Andrei Raţiu, debut cu stângul în noul sezon din La Liga! Fundaşul român, cea mai mică notă în meciul cu final dramatic

8:39

Mirel Rădoi și concluziile trase după remiza cu Alanyaspor: „Putem îmbunătăți multe lucruri”

8:32

Ce riscă Daniel Pancu, după scandalul uriaş din Rapid – Dinamo 0-1. O nouă ieşire necontrolată în Giuleşti

8:13

VIDEOInter Miami, zdrobită în MLS cu Lionel Messi pe teren! Argentinianul a ratat și un penalty

8:00

Sorana Cîrstea, debut cu victorie la Cincinnati! Pe cine va întâlni românca în turul al treilea

1 E din nou scandal în România după ce David Popovici a scris istorie la Campionatele Europene: „Există o ipocrizie” 2 50.000.000 de euro pentru FCSB şi Palat. Gigi Becali a recunoscut negocierile 3 Foto„Îmi cer scuze.” Anunţul făcut de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanţa istorică 4 Momente teribile la Bayern – Leipzig! Musiala s-a prăbușit pe gazon fără să fie lovit! Toți jucătorii au sărit să-l salveze 5 David Popovici, show şi în tribune! Şi-a dat jos tricoul la noul record mondial: „Una dintre cele mai bune curse” 6 EXCLUSIVCe mesaj i-a trimis Pan Zhanle lui David Popovici după ce a fost aproape de recordul lui mondial
Citește și