Vanessa Drăguş i-a cucerit deja pe fanii FCSB-ului, după ce Denis a fost prezentat oficial: „Nu ne întoarcem oriunde”
Vanessa şi Denis Drăguş / Facebook
Vanessa Drăguş, soţia lui Denis Drăguş, a reacţionat după ce soţul ei a fost prezentat de FCSB. Fostul atacant de la Trabzonspor a revenit în România. După ce toată vara a fost în centrul atenţiei şi s-a tot vehiculat aceest transfer, fanii roş-albaştrilor pot răsufla uşuraţi.
Drăguş şi-a rezolvat toate problemele cu formaţia turcă şi a semnat din postura de jucător liber de contract cu FCSB. Mare fan al atacantului naţionalei României, Gigi Becali l-a convins pe acesta să semneze cu echipa sa pentru cel mai mare salariu din Liga 1: 1 milion de euro pe sezon.
Vanessa Drăguş i-a cucerit deja pe fanii FCSB-ului
După ce a semnat pentru 3 sezoane cu FCSB, Denis Drăguş a fost prezentat şi a avut şi un mesaj pentru fanii noii sale echipe. Un mesaj a avut şi Vanessa Drăguş, soţia noului atacant de la FCSB. Ea este extrem de încântată de revenirea în România şi spune că FCSB este cea mai frumoasă echipă din România:
„După șapte ani, ne întoarcem acasă și nu o facem oriunde, ci la cea mai frumoasă echipă din România. Se simte diferit să fim acasă de această dată”, a fost mesajul postat de Vanessa Drăguş, pe contul de Instagram. (VEZI IMAGINI CU CEI DOI ÎN GALERIA FOTO)
După șapte ani, Denis Drăguș s-a întors în Liga 1. În 2019, el se despărțea de Viitorul (actuala Farul), transferându-se la Standard Liege. Ulterior, a mai evoluat la echipe precum Genoa, Gaziantep sau Eyupspor.
La Trabzonspor, Denis Drăguș mai avea contract până în 2028. Acesta a ajuns la un acord cu turcii pentru reziliere, urmând, cel mai probabil, să primească o parte din banii pe care îi mai avea de primit până la finalul înțelegerii.