Închide meniul

Vlad Chiricheş, criticat din nou de Gigi Becali: “Cum să faci aşa ceva?”! Decizia luată de patronul roş-albaştrilor

Bogdan Stănescu Publicat: 22 noiembrie 2024, 18:27

Comentarii
Vlad Chiricheş, criticat din nou de Gigi Becali: Cum să faci aşa ceva?! Decizia luată de patronul roş-albaştrilor

Vlad Chiricheş, după un meci al FCSB-ului / Profimedia Images

Vlad Chiricheş a primit cea mai mare notă de la FCSB din partea site-ului Flashscore.ro, dar Gigi Becali a fost în continuare nemulţumit de el.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

7.3 a fost nota pe care a primit-o Chiricheş de la site-ul de specialitate în urma evoluţiei cu FC Botoşani. Becali a spus că i-a plăcut cum a jucat Chiricheş, dar a anunţat o decizie în privinţa fundaşului.

Gigi Becali a anunţat deja că nu îi prelungeşte contractul lui Vlad Chiricheş. Noi critici pentru fostul fundaş al naţionalei

Becali a mărturisit că a stat cu emoţii tot meciul atunci când Chiricheş se afla la balon. Astfel, a hotărât că, dacă va juca în meciul cu Olympiacos, Chiricheş va fi mijlocaş. El ar putea face cuplu de închizători cu Adrian Şut.

Mi-a plăcut. A jucat bine, dar tot face treburile alea ale lui. Arată prea multă lejeritate. La un moment dat, în a doua repriză, spre final, a primit o minge și putea foarte simplu să o degajeze. El, ca să arate că nu o dă aiurea, a pasat în careu. În interiorul careului.

Cum să faci așa ceva? Astea sunt niște lucruri de care îmi e teamă. Când ajungea mingea la el, aveam emoții. I-a dat o pasă Edjouma și el i-a dat-o înapoi, deși era marcat. Cum să dai așa mingea? El probabil crede că e la Real Madrid.

Reclamă
Reclamă

Doamne ferește. E posibil să jucăm cu el închizător în meciul cu Olympiacos. Eu nu vreau să-l mai pun fundaș central. Îmi e frică”, a spus Gigi Becali pentru fanatik.ro.

Gigi Becali preciza anterior că înţelegerea lui Vlad Chiricheş cu FCSB nu va mai fi prelungită. Chiricheş are contract cu campioana României până în vara anului viitor. El are un salariu de 30.000 de euro la FCSB, unul dintre cele mai mari de la campioana României.

Becali i-a propus lui Chiricheş să se retragă şi să ocupe o funcţie în club, dar fundaşul roş-albaştrilor i-a răspuns că vrea să îşi continue activitatea ca fotbalist. În vârstă de 35 de ani, Chiricheş este cotat în prezent de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 350.000 de euro. În august 2013, Becali îl vindea pe Chiricheş la Tottenham pentru suma uriaşă de 9.5 milioane de euro. El s-a întors în vara anului trecut la FCSB, ca jucător liber de contract, după despărţirea de Cremonese.

Reclamă

FC Botoşani – FCSB 1-0

FC Botoşani a învins, joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Ligii 1. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului.

Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători importanţi. În ciuda vremii, meciul a fost unul frumos, cu multe faze de poartă de ambele părţi. După ce Eduard Florescu l-a încercat pe Târnovanu în minutul 11, cu un şut uşor, apoi Anestis a respins şutul lui Bîrligea, din minutul 28. Un minut mai târziu. Chică-Roşă a profitat de o greşeală a lui Mihai Popescu, l-a driblat pe Târnovanu, dar a trimis pe lângă poartă. În partea secundă, Bîrligea şi Edjouma au avut ocazii, înainte ca Luis Phelipe să lovească bara, în minutul 67. Ştefănescu a trimis şi el periculos, în minutul 70, iar replica gazdelor a venit prin Miron, însă golul acestuia a fost anulat pentru ofsaid, în minutul 80.

Zoran Mitrov le-a adus victoria moldovenilor cu un gol dintr-o lovitură liberă

Târnovanu a respins la Ongenda, în minutul 84, dar gazdele au avut ultimul cuvânt. Moldovenii au primit o lovitură liberă după un efort al lui Friday Adams, iar Zoran Mitrov a executat excelent şi l-a învins pe goalkeeperul oaspeţilor. FC Botoşani a reuşit a treia victorie stagională şi prima de pe teren propriu, în istorie, cu FCSB, urcând pe locul 14 cu 16 puncte. FCSB are 24 de puncte şi este pe locul 6.

FC BOTOŞANI: Anestis – Adams Friday, Matricardi, G. Miron, Pavlovic – Francisco Junior (Charles Petro 86), G. David (Mitrov 65) – Ed. Florescu (Bodişteanu 71), Ongenda, Fulop (Aldair Ferreira 65) – Chică-Roşă (E. Lopez 71). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

FCSB: Târnovanu – M.Popescu, Dawa, Chiricheş, Radunovic – Baeten (M. Ştefănescu 46), Edjouma (D, Popa 85) – Miculescu (Luis Phelipe 63), Olaru, Al. Musi – Bîrligea. ANTRENOR: Elias Charalambous

Cartonaşe galbene: Bodişteanu 86, Ongenda 83, Mitrov 90+10 / Radunovic 44, Chiricheş 60, Edjouma 83

Arbitri: Sebastian Colţescu – Ferencz Tunyogi, Cosmin Vatamanu – Ovidiu Robu

 

 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:07
Văzut ca un posibil înlocuitor pentru Charalambous, Mutu îl “înţeapă” pe Becali: “Critici mai dure ca niciodată”
23:51 27 ian.
Ungaria, surpriză de proporţii la European! Favorita grupei riscă ratarea semifinalelor
23:23 27 ian.
Cum i-a numit Jose Mourinho pe Cristi Chivu şi Arbeloa, după ce s-a înţeles că i-a atacat!
23:20 27 ian.
O altă tragedie la PAOK! Un fan a murit când a auzit de accidentul teribil din România
22:47 27 ian.
Gigi Becali a alcătuit echipa de titlu a FCSB-ului! Jucătorii pe care mizează patronul roș-albaștrilor
22:31 27 ian.
Verdictul specialistului după faza penalty-ului din care Rapid a egalat-o pe UTA, ulterior învingând-o!
1 “Şocant! Ce tragedie!” Reacţia presei din Grecia după accidentul şocant în care 7 fani PAOK au murit în România 2 Primul 11 al celor mai valoroşi fotbalişti din Liga 1. Liderul Craiova nu are niciun jucător. Cum arată Dream Teamul 3 Prima ipoteză în cazul accidentului din România, în care 7 fani ai lui PAOK au murit! Posibila cauză a tragediei 4 Ofertă de ultimă oră anunţată de Gigi Becali la FCSB: “Mai contează la mine încă 80.000 de euro?” 5 VIDEODramă în România: un microbuz cu fani ai lui PAOK, implicat într-un accident cu 7 morţi şi 3 răniţi 6 FotoMesajul patronului lui PAOK, Ivan Savvidis, după tragedia din România în care 7 fani ai echipei sale au decedat!
Citește și