Ianis Doană, puştiul de doar 18 ani care în vară semna cu Dinamo din postura de jucător liber de contract, însă era lăsat să plece la câteva săptămâni, gratis, la Poli Timişoara, a fost în centrul atenţiei după ce a dat 4 goluri în ultima partidă a bănăţenilor din liga secundă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Evoluţia sa a adus întrebări din partea suporterilor bucureşteni, care s-au întrebat dacă nu cumva trupa alb-roşie a făcut o greşeală când l-a cedat pe jucătorul de 18 ani la formaţia de pe Bega.

Ianis Doană nu ştie de ce nu a fost păstrat la Dinamo

Doană a vorbit despre trăirile pe care le are în această perioadă bună a carierei sale şi, totodată, a fost chestionat despre scurta perioadă la trupa din Ştefan cel Mare.

„M-am bucurat, vă dați seama. Am devenit mai încrezător, acum că am putut obține o victorie atât de importantă pentru Poli Timișoara. Sunt trei puncte importante. Dar nu e vorba doar de mine, ci de întreaga echipă. Sunt conștient că trebuie să fiu cu picioarele pe pământ și sper să continuăm pe linia victoriilor. Clar, promovarea în Liga 1. Este visul cel mai important pe care vrem să-l vedem realitate.

La Reșița am crescut, acolo am semnat primul contract de fotbalist profesionist, cu domnul Cristi Bobar. Destinul a făcut să lucrăm din nou împreună. Dinamo? Nu știu ce a fost, de ce n-am rămas. Impresarul meu, domnul Ciprian Giurcă, a vorbit cu domnul Dan Alexa, antrenorul lui Poli, apoi am vorbit cu domnul Dinu Bara de la Timișoara, apoi… Mi-a fost clar că locul meu este aici, la Timișoara.

M-am adaptat foarte repede, mai ales datorită colegilor, care m-au ajutat enorm. Și conducerea m-a ajutat foarte mult. Și domnul Alexa este aproape de mine, îmi dă sfaturi. Echipa mea preferată din străinătate este Real Madrid. Sper să ajung cândva să joc la nivelul cel mai important din fotbal”, a spus Ianis Doană pentru gsp.

Dinamo a păstrat un procent dintr-un viitor transfer al lui Ianis Doană, iar Andrei Nicolescu a explicat că jucătorul nu avea cum să prindă multe minute sub comanda lui Nuno Campos şi din acest motiv a fost lăsat să plece.