În doar câteva zile, FC Barcelona are cele mai importante meciuri din această toamnă. Primul duel a fost în UEFA Champions League, la Paris, pierdut însă în fața celor de la PSG. Urmează El Clasico, iar Hansi Flick are bătăi de cap.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Hansi Flick a gestionat atent minutele cu PSG pentru unii jucători precum Rodri sau Raphinha, însă l-a pierdut pe Dani Olmo pentru următoare perioadă.

Olmo ratează El Clasico

Cu doar patru zile înainte de Barcelona – Real Madrid a venit verdictul!

„Vom vedea ce are. A primit o lovitură și simte durere. Este foarte dezamăgit. Nu știm cât de gravă este accidentarea. Vom vedea” spunea Hansi Flick după meci. Din păcate, rezultatul testelor indică faptul că Olmo ar putea lipsi până la o lună de pe gazon!

Conform Cadena SER și AS, Dani Olmo a suferit o ruptură la adductor și ar urma să lipsească până la pauza internațională. Cei de la Barcelona urmează să îl supună pe mijlocaș la noi teste care să arate clar cât de serioasă este problema.

Certititudinea este însă că Olmo nu va putea juca în partida de duminică împotriva lui Real Madrid. Barcelona are 6 puncte avans în clasament față de marea rivală, iar o victorie a catalanilor ar transforma-o în mare favorită la câștigarea titlului în acest sezon.

Adversara Barcelonei de marți seară, PSG, suferă și mai tare după acest meci: Marquinhos și Dembele au ieșit accidentați, în timp ce Kvaratskhelia este suspect de ruptură de ligamente!