Gigi Becali a oferit prima reacție, după ce FCSB a fost eliminată de Shkendija din Champions League. Campioana a fost învinsă cu scorul de 1-3, la general.
Gigi Becali a anunțat că e gata să nu mai vorbească despre fotbal, în următoarele luni, fiind extrem de dezamăgit de eșecul suferit de FCSB cu Shkendija. Campioana va evolua în turul trei preliminar de Europa League, cu Drita.
Decizia radicală luată de Gigi Becali, după ce FCSB a fost eliminată din Champions League
„Eu spun felicitări, vouă, pentru că v-aţi rugat mai bine ca mine. Eu nu o să mai vorbesc de fotbal 3, 4, 5 luni.
E jenant ce s-a întâmplat şi dacă Dumnezeu nu ţine cu mine şi ţine cu voi, ce să fac? (n.r: râde).
(n.r: Tocmai aţi părăsit Champions League) Nu mă mai pregătesc de Champions League, mă pregătesc de viaţă. Aveţi şi voi bucuria voastră. Vă bucuraţi împotriva mea.
Eu nu mai am dreptul să vorbesc de fotbal. Nu mai vorbesc, că nu îmi dă dreptul echipa. Echipa m-a făcut de râs, nu mai am dreptul să vorbesc. Fac şi eu haz de necaz, ce să fac?
Vreau, dar îmi dau seama că nu am cu cine. Am crezut că suntem puternici, dar nu ai cum să fii. Doar cu Chiricheş, Cisotti, Ngezana nu ai cum să vorbeşti. Cu 4 jucători”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro, după FCSB – Shkendija 1-2.
FCSB, eliminată din Champions League
FCSB a pierdut miercuri seara, pe teren propriu, scor 1-2, cu formaţia nord-macedoneană FK Shkendija, în manşa secundă a turului doi şi a fost eliminată din Liga Campionilor, urmând să evolueze în calificările Ligii Europa.
Bucureştenii au dominat prima parte a reprizei întâi, dar cei care au ratat o ocazie mare au fost oaspeţii, în minutul 14. Elevii lui Charalambous nu au avut luciditate în faţa porţii, doar Cisotti reuşind să deschidă scorul în minutul 28. Nord-macedonenii au egalat în minutul 33, prin Latifi, iar în minutul 52 Târnovanu şi-a salvat echipa de la un gol.
Atacurile periculoase ale bucureştenilor au devenit din ce în ce mai rare, iar oaspeţii au pus mari probleme pe contraatac. În minutul 80 nord-macedonenii au făcut şah-mat apărarea gazdelor, dar Ibraimi a trimis peste poartă dintr-o poziţie foarte bună. Minutul 87 a adus însă golul victoriei pentru Shkendija, marcat de Krstevski şi FCSB – FC Shkendija s-a terminat 1-2. Campioana României continuă în turul al treilea preliminar al Ligii Europa şi părăseşte ruşinos Liga Campionilor.
- Surpriza din Champions League vine la Bucureşti! Meci de play-off în Giuleşti, după scenele incredibile de la Belgrad
- Istvan Kovacs, scandal uriaş în Europa! Patronul lui Darius Olaru l-ar fi lovit pe central: „I-am auzit de 10 ori ameninţările”
- Darius Olaru, assist în returul „nebun” al echipei sale cu Bodo/Glimt! Nota românului
- Viața bate filmul: acum 11 ani îl dribla pe Yaya Touré într-o reclamă, acum l-a dus la un pas de Liga Campionilor
- Meci dramatic pentru Darius Olaru în preliminariile UCL! Gol în prelungiri de la o echipă care ajungea sezonul trecut în optimi



































