Marius Șumudică a vorbit despre duelul dintre Inter d’Escaldes și FCSB, încheiat cu scorul de 2-1, care a fost în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Tehnicianul, care este în prezent liber de contract, a venit cu un verdict după eșecul rușinos înregistrat de campioană.
FCSB s-a calificat totuși în turul 2 preliminar al Champions League, grație victoriei din manșa tur, scor 3-1. În următoarea fază a competiției, echipa lui Gigi Becali se va duela cu Shkendija, campioana Macedoniei de Nord. Returul va fi în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY.
Marius Șumudică a venit cu un verdict după Inter d’Escaldes – FCSB 2-1
În opinia lui Marius Șumudică, FCSB a fost dominată copios de jucătorii de la Inter d’Escaldes. Fostul antrenor de la Rapid a remarcat și că elevii lui Elias Charalambous au avut mari probleme în cadrul duelului din Andorra.
Totodată, „Șumi” i-a criticat pe jucătorii campioanei și a transmis faptul că aceștia nu pot încasa goluri din faze pornite de centrări.
“În a doua repriză, Inter a jucat incredibil. Eu nu îmi aduc aminte ca FCSB să fi fost dominată într-un asemenea hal.
A avut în prima repriză acea ocazie a lui Cisotti. Nici el nu mai este cel de anul trecut, dar nu doar el. Toți jucătorii au un recul la FCSB în momentul de față. Este clar!
Foarte lenți în construcție. Au probleme mari la fazele fixe. Sunt dominați, lipsă de marcaj, lipsă de concentrare. Nu se poate să primești din centrări golurile. La al doilea gol a fost o gaură imensă printre fundașii centrali.
Nimeni nu avea o responsabilitate. A fost o gaură imensă și s-a marcat cu capul. Să nu uităm că cei din Andorra au lovit bara de două ori! Mie nu îmi venea să cred ce văd în exprimarea jocului, în dorința lor.
