Unul dintre meciurile clasice din UEFA Champions League din ultimii ani nu va mai putea avea loc în acest sezon conform regulilor UEFA. Liverpool – Real Madrid, pe Anfield, este meciul care este scos total din calcule pentru tragerea la sorți de joi seară de la Nyon, transmisă live text pe as.ro.
Motivul? Meciul a avut loc deja pe terenul „cormoranilor” de fiecare dată în ultimele două sezoane, de când există formatul cu o singură grupă.
Liverpool – Real Madrid, doar pe Bernabeu
Cei doi giganți sunt în prima urnă pentru tragerea la sorți și pot pica în continuare una cu cealaltă, în condițiile în care fiecare echipă întâlnește două adversare aflate în aceeași urnă: una pe propriul teren, una în deplasare. Însă software-ul care determină adversarele pentru echipa va avea o regulă în plus: dacă Liverpool și Real Madrid ar pica împreună, automat meciul ar urma să aibă loc pe Santiago Bernabeu. Cu alte cuvinte: dacă Liverpool, de exemplu, este prima extrasă și soft-ul alege mai întâi o altă adversară din prima urnă pentru un meci în deplasare, automat pentru meciul de acasă vor mai fi posibile doar 5 adversare: Bayern, PSG, Inter, FC Barcelona și Atletico Madrid, în condițiile în care Liverpool nu poate juca împotriva lui Man City și Arsenal în grupa de UCL. La fel, dacă Real Madrid este extrasă din urnă înaintea lui Liverpool și apoi soft-ul alege mai întâi din prima urnă o echipă care să vină pe Bernabeu, echipa engleză este exclusă dintre opțiunile pentru meciurile din deplasare și rămân pentru Real doar Bayern, PSG, Inter, Manchester City și Arsenal.
Liverpool a anunțat pe site-ul oficial imposibilitatea unui nou duel cu Real Madrid pe Anfield în grupa de UEFA Champions League: „Administrația UEFA poate stabili condiții alternative pentru tragerea la sorți, în conformitate cu principiile stabilite de Comitetul pentru Competițiile Cluburilor, și poate adapta oricare dintre condițiile tragerii la sorți pentru a evita situațiile de blocaj și/sau pentru a ține cont de orice restricții relevante, având în vedere deciziile luate de Comitetul Executiv al UEFA.
Comitetul UEFA pentru Competițiile Cluburilor a stabilit o condiție suplimentară care ar putea fi aplicată la tragerea la sorți a UEFA Champions League în sezonul 2026/27, hotărând că același meci dintre două echipe nu poate fi repetat în aceeași competiție, cu aceeași echipă gazdă, timp de trei sezoane consecutive.
Asta înseamnă că, dacă două echipe care s-au întâlnit deja în faza ligii UEFA Champions League în sezonul 2024/25 vor fi din nou împerecheate în faza ligii din acest sezon, 2025/26, iar echipa gazdă va fi aceeași, cele două formații nu vor mai putea fi trase la sorți una împotriva celeilalte, cu aceeași echipă gazdă, în sezonul 2026/27”.
Liverpool a câștigat ambele meciuri cu Real Madrid de pe Anfield în cele două sezoane din grupa de UEFA Champions League: 2-0 în sezonul 2024/2025, goluri Mac Allister și Gakpo, și cu 1-0 în sezonul 2025/2026, gol același Mac Allister.
- Norvegienii nu ţin cont de nimic: Bodo/Glimt joacă două meciuri în mai puţin de 24 de ore
- Istvan Kovacs, acuzaţii dure după meciul din Liga Campionilor: „Dacă nu eram din Israel nu ar mai fi făcut asta”
- Celtic e OUT din Champions League după ce bătuse în tur cu 3-0! Evoluţie uriaşă pentru LASK şi calificare după prelungiri
- Bodo/Glimt, calificare în faza principală a Ligii! Echipa-revelație, gata de un nou sezon magic
- Vor juca în grupa principală a Ligii Campionilor, la 9 ani de la înființare! Nebunie cu Istvan Kovacs la centru


































