Adrian Mutu a spus lucrurilor pe nume, după prima victorie a României în Liga Națiunilor: „Asta ni se potrivește cel mai bine”
Naționala de fotbal a României a obținut primul triumf din Liga Națiunilor cu Gică Hagi pe bancă, asta după ce tricolorii s-au impus cu scorul de 2-1 în fața Poloniei, în fața a peste 40.000 de fani prezenți pe Arena Națională.
Selecționerul a mutat inspirat în repriza a doua, atunci când a hotărât să îi introducă în teren pe Marius Corbu și Daniel Bîrligea, cei doi reușind să schimbe fața jocului.
Adrian Mutu, laude la adresa tricolorilor
Adrian Mutu a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor după primul succes obținut de naționala României în Liga Națiunilor, iar fostul mare internațional a scos în evidență și strategia câștigătoare a lui Gică Hagi.
„Un meci bun, indiferent de rezultat. Faptul că am câștigat ne dă speranțe, încredere, dar am văzut atitudine bună, de la început până la sfârșit. Atitudinea nu le-a lipsit și a asta a fost cel mai important, au simțit și suporterii asta. Fotbalul ne-a răsplătit. În repriza a doua, parcă ne-am întors la ceea ce am fost în ultimii ani, o echipă care se apără bine și marchează pe contraatac.
Ăsta a fost genul nostru, Man și-a pus calitățile în valoare. Per total, România și-a dorit, am avut și noroc, dar cred că am meritat victoria. Este de remarcat răbdare oamenilor care au fost la stadion, la toate meciurile de acasă, au fost lângă băieți, chiar și astăzi.
M-aș întreba care a fost mecanismul tactic care a produs această victorie. România a abordat meciul diferit, am încercat să avem controlul în prima repriză. Când am produs acele contraatacuri, asta e România, este strategia care ni se potrivește cel mai mult”, a spus Mutu.