Video

Andrei Burcă, dezamăgit după ratarea uriaşă din Bosnia – România 1-0. „Am jucam mai bine, dar deznodământul e acelaşi”

Dan Roșu Publicat: 8 iunie 2022, 0:29 / Actualizat: 8 iunie 2022, 1:42

Comentarii

Andrei Burcă, în timpul unui interviu / Antena Sport

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Andrei Burcă a fost dezamăgit la finalul meciului Bosnia – România 1-0, în care a ratat cea mai mare ocazie a tricolorilor, în prima repriză a partidei din Liga Naţiunilor. Campion cu CFR, acesta aşteaptă o victorie cu Finlanda, sâmbătă, 11 iunie, în direct la Antena 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Suntem supăraţi toţi, într-adevăr în primul meci nu am jucat ce trebuie. Împotriva Bosniei am făcut un meci foarte bun. A fost acea presiune de la început, dar nu au avut ocazii mari. Suntem dezamăgiţi şi trişti, eu sunt şi mai supărat pentru că am avut acea ocazie cu Puşki. Nu avem ce face, trebuie să jucăm din ce în ce mai bine. Putem, dar avem zero puncte.

Andrei Burcă, dezamăgit după Bosnia – România 1-0

Nu trebuie să lăsăm capul jos. Avem două meciuri acasă şi ne trebuie maximum de puncte dacă vrem să mai sperăm la locurile 2-3. Bosnia aţi văzut ce jucători a trimis pe teren, dar trebuie să învăţăm să ţinem mai mult de rezultat.

Am jucam mai bine, dar deznodământul e acelaşi. Am avut discuţii cu Mister, am avut discuţii între noi şi am stabilit că atât timp cât ne dăm viaţa, nu poţi să ai tot timpul atâta ghinion. E imposibil să nu se întoarcă ocaziile”, a spus Burcă, la finalul meciului.

Bosnia – România 1-0. Meciul a început cu o întârziere de 20 de minute

Reprezentativa României a fost învinsă, marţi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de selecţionata Bosniei, într-un meci din Grupa a 3-a a Diviziei B din Liga Naţiunilor.

Reclamă
Reclamă

Partida a început cu o întârziere de aproximativ 20 de minute, din cauza condiţiilor meteo. “Startul meciului se amână pentru că se aşteaptă prognoza meteo de la UEFA, în scris”, a notat frf.ro la ora 21.45.

Reacţia lui Adrian Mutu, după Bosnia – România 1-0

Reacţia lui Adrian Mutu, după Bosnia – România 1-0. Expertul Antenei 1 a analizat prestaţia naţionalei României de la Zenica. Edi Iordănescu a rămas fără victorie pe banca naţionalei. Următorul meci la României este sâmbătă, 11 iunie, cu Finlanda, în direct la Antena 1, de la 21:45.

România a ratat marile ocazii ale meciului în partida cu Bosnia. George Puşcaş şi Andrei Burcă au ratat marile ocazii ale meciului, în prima repriză. Florin Niţă a intervenit perfect în faţa starului Edin Dzeko, însă nu a mai avut ce face în faţa lui Smail Prevljak.

Reclamă

„O impresie mai bună decât în meciul cu Muntenegru, am fost mai răi, mai vii. Parcă am vrut mai mult, în special în repriza a doua, când am echilibrat jocul, parcă am fost mai prezenţi pe faza de atac. Totuşi parcă am intrat timoraţi la începutul meciului, ne era foarte frică. După părerea mea, interpretarea sistemului acesta, 3-5-2, noi l-am jucat într-un 5-3-2, am jucat foarte defensiv.

Ideea e că într-adevăr nu putem să-i condamnăm aşa pe jucători şi să-i schimbăm pe toţi. Avem nevoie să fie ceilalţi în formă. Trebuie să aşteptăm puţin, să vedem ce se întâmplă în Nations League„, a spus Adrian Mutu în exclusivitate la Antena 1.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
16:34

Supravieţuitor al unui accident de maşină la sfârşitul lui 2024, Antonio revine pe teren! Echipa pentru care va evolua

16:33

Ciprian Marica a identificat următorul ”produs” de export de la Dinamo: „Se pot obține bani pe el”

16:23

Echipa lui Adrian Mititelu, start de coşmar în Liga 4! De la cine a încasat 9 goluri

16:05

VIDEOBernadette Szocs – Miwa Harimoto 1-4 în AntenaPLAY. Românca, eliminată de la WTT Champions Macao de principala favorită

15:44

Steaua, umilită la Bihor! Formaţia lui Opriţa rămâne pe ultimul loc în Liga 2

15:24

Florin Prunea nu s-a ferit de cuvinte după victoria lui Dinamo cu Csikszereda: „Pe bune”

1 VideoAccident horror în prima zi pe noul circuit de la Madrid! Monopostul a luat foc imediat 2 OUT de pe lista FCSB-ului! Gigi Becali a luat decizia şi acum e oficial 3 Gigi Becali a anunțat cum va arăta atacul FCSB-ului după ultimele transferuri: „Am vorbit cu Petrescu” Cine iese din echipă 4 UPDATEAlexandru Musi, OUT din lotul lui Dinamo pentru meciul cu Csikszereda. Ce problemă are jucătorul și cât poate absenta 5 Două milioane de euro pentru transferul titularului de la FCSB. Ce oferte a primit jucătorul 6 Dumitru Dragomir a numit principala favorită la titlu în Liga 1! Marea greșeală făcută de Gigi Becali: „Crezi că e tâmpit?”
Citește și