Italienii au comis o gafă uriașă în ceea ce-l privește pe Istvan Kovacs. Arbitrul român a fost la „centru” în duelul câștigat de Italia cu Franța, scor 3-1, în etapa a cincea din Liga Națiunilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Istvan Kovacs a avut o prestație fără greșeală pe San Siro. Acesta le-a acordat două penalty-uri italienilor, care au reușit să revină de la 0-1 și să-i învingă pe francezi.

Gafă uriașă a italienilor: l-au confundat pe Istvan Kovacs cu Slavko Vincic

Ambele penalty-uri au fost acordate corect de Istvan Kovacs pentru Italia. Mai întâi, el a arătat punctul cu var în minutul 58, când Malo Gusto l-a faultat în careu pe Cambiaghi. Sebastiano Esposito a ratat însă lovitura de la 11 metri.

Ulterior, în minutul 75, Italia a primit un nou penalty. Istvan Kovacs a dictat lovitură de la 11 metri pentru elevii lui Roberto Mancini, după ce Dayot Upamecano l-a faultat pe Antonio Vergara.

Pe parcursul partidei însă, italienii de la tuttomercatoweb.com l-au confundat pe Istvan Kovacs cu Slavko Vincic. Slovenul s-a retras însă din arbitraj în acest an.

„Cambiaghi a fost protagonistul fazei: a primit mingea de la Calafiori, după un contraatac pornit de la Donnarumma, și a fost doborât în careu de Malo Gusto. Vincic nu a avut nicio îndoială și a indicat punctul cu var fără ezitare.

Al doilea penalty acordat de Vincic Italiei a venit după o acțiune frumoasă a lui Vergara, care a fost faultat în careu de Upamecano”, au notat italienii menționați anterior, după cele două penalty-uri acordate de Istvan Kovács în Italia – Franța 3-1.

Italia – Franța 3-1

Franţa a părut că nu va avea probleme pe San Siro şi a deschis scorul în minutul 10, când, după o eroare a lui Donnarumma, Olise a recuperat mingea, a pătruns în careu şi a finalizat excelent. Gazdele au egalat în minutul 26, prin Pio Esposito, care a deviat în plasă pasa lui Cambiaghi. Francezii au dat replica odată cu bara lui Barcola, din minutul 35, şi la pauză s-a intrat cu scor egal, 1-1.

Elevii lui Zidane au mai lovit odată bara, în minutul 53, la şutul lui Olise, dar italienii au primit penalti de la Istvan Kovacs, în minutul 58, când Malo Gusto l-a faultat pe Cambiaghi în propriul careu. Însă Sebastiano Esposito, fratele lui Pio, a trimis mingea pe lângă poartă. Roberto Mancini a mutat imediat şi în minutul 62 au intrat în joc Vergara şi Dimarco, iar ultimul a dat assistul pentru golul lui Frattesi, un minut mai târziu. Francezii nu şi-au revenit, iar Istvan Kovacs a mai dat un penalti pentru Squadra Azzura, pentru un fault la Vergara, iar Pio Esposito a transformat, în minutul 75. Zidane a efectuat imediat patru schimbări, dar rezultatul de pe tabelă a rămas neschimbat şi Italia – Franţa a fost 3-1.

În clasamentul grupei 1 din Divizia A conduce Italia, cu 10 puncte şi golaveraj +5, urmată de Franţa, cu 10 puncte, dar cu golaveraj +3, în timp ce Belgia e a treia, cu 9 puncte.