Paul Cazan (74 de ani), fost coleg cu Gică Hagi (61 de ani) la Sportul Studenţesc, a spus care sunt, în opinia lui, cei mai importanţi jucători ai echipei naţionale.
Gică Hagi se pregăteşte de primele sale meciuri oficiale, în acest al doilea mandat al său pe banca naţionalei. Toate meciurile României din Liga Naţiunilor se văd exclusiv pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Primele partide ale României din Liga Naţiunilor sunt cu Suedia, în deplasare, pe 25 septembrie, de la ora 21:45, apoi cu Bosnia, pe 29 septembrie, tot de la 21:45.
Paul Cazan mizează pe Drăguşin, Drăguş şi Ianis Hagi
„Sunt puțin îngrijorat, pentru că am căzut cu echipe foarte bune. Gică este la început de drum la echipa națională. El este un tip foarte ambițios, acum depinde mult de jucători, mai ales de cei de «afară», care nu joacă mereu titulari, iar asta spune ceva.
Eu zic că ar fi o realizare extraordinară pentru Gică Hagi să califice echipa. Să sperăm și să vedem cum se comportă la primul meci pe care îl avem, cu Suedia. După, să le ținem pumnii, să fie din ce în ce mai buni.
(n.r: Jucătorii care ar putea fi decisivi pentru naţională) Unul ar trebui să fie Drăgușin, care joacă în Italia. Drăguș, care n-a jucat în ultima vreme, dar în care toată lumea își pune mari speranțe, ca vârf de atac, pentru că a avut niște realizări în trecut. Poate chiar băiatul lui Hagi, Ianis, dacă va începe să joace”, a declarat Paul Cazan pentru gsp.ro.
Programul României din Liga Națiunilor:
- Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Suedia – România
- Luni, 28 septembrie, ora 21:45: România – Bosnia-Herţegovina
- Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – România
- Luni, 5 octombrie, ora 21:45: România– Suedia
- Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: România – Polonia
- Marţi, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herţegovina – România
Lista convocărilor preliminare pentru meciurile României din Liga Naţiunilor
- PORTARI
Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0);
- FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 25/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 1/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);
- MIJLOCAȘI
Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Andrei MĂRGINEAN (Dinamo, 0/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Constantin GRAMENI (FC Rapid 1923, 0/0);
- ATACANȚI
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 7/0), David MICULESCU (FCSB, 8/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 6/1), Rareș ILIE (Mantova | Italia, 0/0), Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Denis DRĂGUȘ (FCSB, 28/7), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 45/6), Alexandru MUSI (Dinamo, 0/0).
- Robert Lewandowski îi încurcă pe polonezi, înaintea meciului cu România: „Totul se învârte în jurul lui! Aştept o decizie clară”
- Viitorul adversar al României a reuşit un hattrick în Champions League şi a intrat în istorie!
- Thibaut Courtois vrea să ia o pauză! Anunţul făcut de starul lui Real Madrid: „Nu ştiu dacă voi putea menţine programul”
- „Are principii clare”. Florin Răducioiu ştie ce va schimba Gică Hagi la naţională, în Liga Naţiunilor: „E grupă de EURO”
- „Problemele de fond nu s-au schimbat” Ce a spus Ionuţ Lupescu de naţională înainte de primele meciuri oficiale ale lui Hagi


































