Andrei Rațiu, Radu Drăgușin, Nicușor Bancu, Răzvan Marin, Dennis Man și Ianis Hagi au fost scoşi din lot pentru partida României cu Bosnia, iar agentul fundaşului Fiorentinei, Florin Manea, a analizat decizia „Regelui”, luată pentru meciul ce va fi exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY, luni, de la ora 21:45.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Agentul susţine că Drăguşin ar fi putut evolua în toate cele patru meciuri ale României din Nations League. El a fost integralist cu Suedia, 1-2 la Solna.

Florin Manea a analizat decizia lui Gică Hagi, înainte de România – Bosnia

„Nu am apucat să văd lotul României. Dacă domnul Hagi vrea să facă așa, așa va face. Când era fotbalist domnul Hagi eu nu l-aș fi rotit, că nu aveam cu cine. O valoare incontestabilă, fără el eram morți. Este idolul meu ca fotbalist, dar ca antrenor trebuie să înțelegem și noi ce vrea.

Pentru români, da, este un program aglomerat. În Anglia, de exemplu, se joacă din 3 în 3 zile. În Championship se joacă într-un ritm infernal. Jucătorii ăștia nu au 30 de ani. Nu pot juca 3-4 meciuri în 10 zile? Domnul Hagi știe mai bine, sperăm să iasă bine.

Eu l-aș fi folosit în toate meciurile pe Radu, dacă era disponibil fizic. Are nevoie de meciuri. Eu nu cred că este obosit. În meciul cu Suedia, Radu a fost unul dintre cei mai buni.

Eu sunt foarte critic cu el, dar când e bun nu am cum să-i spun că e slab. Rotația ar fi senzațională dacă am avea jucători de aceeași valoare. Sperăm că și adversarii vor folosi la fel, o altă echipă.

Poate s-a gândit că putem bate Bosnia cu acest lot și să ne concentrăm pe cele cu Polonia și Suedia, care sunt doi adversari mai grei. Atunci face sens. Să-i bage pe cei mai buni în meciurile 3 și 4″, a spus Manea, citat de digisport.ro.

Naţionala României vine după o înfrângere în prima etapă din Nations League. Tricolorii au pierdut în Suedia, scor 1-2, la primul meci oficial de la revenirea lui Gică Hagi pe banca echipei naţionale.