Florin Prunea a lansat un atac dur la adresa oficialilor FRF. El crede că Gică Hagi nu are ce căuta la echipa naţională, acolo unde colaborează cu Răzvan Burleanu. El susţine că oficialii de la FRF au greşit că l-au păstrat pe bancă pe Mircea Lucescu şi astfel s-a ajuns la deces, iar acum vor să-i distrugă cariera lui Hagi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Pe nea Mircea l-au băgat în pământ, că el nu avea voie să se urce în avion, indiferent de ce le spunea nea Mircea. I se face rău în cantonament și tu îl urci în avion. Și după au zis: «Pe cine vor, mă, fraierii ăștia? Pe Hagi!».

Aseară, după meci, domnul Burleanu trebuia să vină lângă Gică. L-au lăsat singur, cum a mai fost lăsat singur de multe ori în viața lui, și nu merită un astfel de tratament. Sper ca el să realizeze, frate, în ce s-a băgat și să se ducă, frate, de acolo. Eu sunt conștient că el astăzi pleacă, dacă nu era meciul ăsta cu Suedia. Nu are ce să caute în cloaca asta.

Burleanu a venit la FRF cu o pătură pe el. Luați-i declarația de avere și să vedeți câte milioane de euro, terenuri în centrul orașelor! Cum, bă, să te îmbogățești peste noapte și fotbalul să regreseze? Nu spune nimeni: «Da, mă, mă îmbogățesc, dar fac ceva pentru fotbal, las ceva în urma mea». Acolo e pârjolit tot, e un puroi care va erupe la un moment dat.

Ce e în Liga 2 e jaf la drumul mare. 11 echipe nu au drept de promovare. Liga 3 nu există. Păi, unde să crească copiii ăștia? Să scăpăm odată și de Rațiu, să aibă concurență, să vadă că au pe cineva în spate. Ăsta este rezultatul”, a spus Prunea.

Legat de ruşinea din Polonia, Prunea crede că naţionala are forţa să-şi revină. Mai mult, el a povestit şi o discuţie purtată cu Hagi, în care i-a cerut să nu vină selecţioner.

„Nu e o tragedie, tragedii sunt altele. E o rușine, într-adevăr, dar, peste 2-3 zile, ai șansa să schimbi totul.

I-am văzut aseară, după meci, erau dărâmați. E normal să fii așa. Vine Suedia, e clar că suntem o echipă cu probleme. Îl vedeam aseară pe Rațiu, zicea să vedem partea plină a paharului. Dar partea plină a paharului e că nu ne-au dat ăia 20. Bosnia trebuia să ne mai dea încă vreo 4, iar aseară a fost ceva de nedescris. 6-0 este un scor mincinos. Trebuia să fie mai urât.

Știi cum e, nu aș vrea să fiu în locul lui Hagi. E un om care iubește fotbalul românesc, echipa națională. Hagi nu avea ce să caute în cloaca asta. I-am spus de la început: «Băi, Gică, vezi-ți, mă, de treaba ta, nu ai ce să cauți cu ăștia acolo!». Hagi e Hagi. Vorbiți, mă, voi, primii, voi, cloaca asta pe care ați adus-o! O cloacă, nu știi nici cui să îi ceri ajutorul. Băi, vă înjură lumea, vă ia lumea cu pietre pe stradă!”, a spus Florin Prunea.