Gică Hagi a oferit declaraţii, înainte de România – Polonia. Duelul de pe Arena Naţională, din penultima etapă a grupei de Liga Naţiunilor, se va disputa de la ora 21:45 şi va fi în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gică Hagi a oferit declaraţii despre Florinel Coman, jucător revenit la echipa naţională şi titularizat pe poziţia de vârf. Selecţionerul aşteapta ca jucătorul de la Al-Gharafa să fie într-o zi bună pentru a face diferenţa pe teren.

Gică Hagi, declaraţii înainte de România – Polonia

Gică Hagi speră să-i facă fericiţi pe cei 45.000 de fani, aşteptaţi pe Arena Naţională la duelul cu Polonia. „Regele” îşi doreşte ca elevii săi să facă ambele faze excelent, pentru a putea obţine primele puncte în grupa de Liga Naţiunilor.

Selecţionerul a mai transmis că va face toate cele cinci schimbări în meciul cu Polonia, pentru ca jucătorii să aibă ritm şi intensitate.

„Ne dorim să facem un meci bun, să jucăm bine, să fie un rezultat pozitiv, să aducem bucurie spectatorilor şi în primul rând nouă. Trebuie să facem ambele faze, să atacăm bine, să ne apărăm foarte bine. Polonia are această calitate să dezvolte jocul foarte bine pe flancuri, trebuie să ne apărăm bine.

Ca să câştigăm, trebuie să facem ambele faze foarte bine, cu tranziţie. Ne trebuie, chiar dacă s-au făcut anumite lucruri, am discutat cu toată lumea. Începem cu cineva, terminăm cu alţii. Deci, practic o să facem acele cinci schimbări, e nevoie de prospeţime, ritm, intensitate, pentru că Polonia e o echipă bună.

Lucrăm ca să ştim să atacăm poziţional. Trebuie să ştii să ataci. Faza ofensivă cu tranziţie, după pe defensiv, să ştii să te aperi, nu doar să ataci.

Coman e vârf, ştie poziţia asta, sperăm să prindă o zi bună şi să ne ajute foarte mult. Trebuie să construim ceva puternic, să arătăm bine, avem nevoie de rezultate, pentru că aduc încredere în sânul echipei”, a declarat Gică Hagi, pentru Antena Sport, înainte de România – Polonia.

Cum arată echipa de start a României, pentru meciul cu Polonia: 

  • România (4-3-3): Hindrich – Raţiu, Coubiş, Drăguşin, Eissat – Cicâldău, Băluţă, Dragomir – Man, Coman, Ianis Hagi Selecţioner: Gică Hagi