Gică Popescu, verdict crunt după România – Bosnia 2-4: „Nu ştiam dacă e Barcelona sau Bosnia”
România a pierdut fără drept de apel duelul cu Bosnia, 2-4, asta după ce formaţia oaspete a condus de fiecare dată şi a existat un singur moment în care tricolorii păreau că pot să revină pe tabelă, după golul înscris de Daniel Bîrligea.
Schimbările făcute de Gică Hagi, cu doar 2 titulari din duelul cu Suedia care au rămas în primul 11, s-au dovedit a fi costisitoare şi în final a venit al doilea eşec din tot atâtea meciuri pentru prima reprezentativă.
Gică Popescu, verdict nemilos după meciul pierdut de România cu Bosnia
Gică Popescu, fostul internaţional român, dar şi jucător al Barcelonei, a comparat modul în care Bosnia a evoluat pe Arena Naţională cu ceea ce se întâmplă în confruntările pe care le are echipa catalană.
„Trebuie să recunoaştem că am întâlnit o echipă net superioară. La un moment dat nu ştiam dacă jucăm contra Barcelonei sau contra Bosniei. Am avut o problemă mare la nivelul fundaşilor centrali. A fost şi greşeala portarului.
S-a văzut că nu au mai jucat împreună cei doi fundaşi centrali. Sper să fie un eşec punctual şi la meciul cu Polonia, jucând cu altă echipă, să arătăm diferit. Pentru mine evoluţia Bosniei din această seară a fost una surprinzătoare. O parte dintre ei au fost şi la Cupa Mondială. Sunt curios să vedem care va fi strategia noastră pentru meciul cu Polonia”, a spus Gică Popescu la Antena 1.