Ianis Hagi, mesaj ferm despre transferul de la Alanyaspor, după înfrângerea României cu Suedia!
Ianis Hagi (27 de ani) a reacţionat după meciul Suedia – România 2-1, din Liga Naţiunilor, partidă care s-a văzut în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Ianis Hagi a spus ferm că cel mai important este ca el şi ceilalţi jucători ai naţionalei să pună cât mai repede în aplicare ce le cere staff-ul tehnic. Legat de transferul său de la Alanyaspor, aşa cum s-a vehiculat, Ianis a transmis că nu se gândeşte momentan la aşa ceva.
Ianis Hagi, după Suedia – România 2-1: „Puteam mai mult. Meciurile viitoare vor fi mai bune”
„Cred că primul sentiment al echipei e că puteam mai mult, însă, aşa cum am vorbit şi cu Mister, trebuie să avem mai multă încredere în noi, în ceea ce facem, în ceea ce am pregătit.
Eu zic că meciurile viitoare vor fi mai bune. Am avut momente bune şi noi, ocaziile noastre. Păcat că al doilea gol l-am luat dintr-o fază fixă. O lipsă de comunicare şi, din păcate, cum am spus-o, simţeam că putem mai mult.
Având încredere mai mare în ce vrem să jucăm şi în ceea ce am lucrat săptămâna asta, eu zic că puteam să ieşim cu un rezultat mult mai bun.
(n.r: În multe momente ne-am bătut de la egal la egal cu suedezii. Crezi că ne vom lua revanşa la Bucureşti?) Până atunci mai avem două meciuri. Avem două meciuri de câştigat. Cum am mai spus-o, încredere mai mare în ceea ce facem, în ce ne dorim, în ceea ce îşi doreşte Mister. Plecând de la mine, până la ultimul jucător de la echipa naţională, să avem mai mult curaj, mai multă încredere în ce îşi doreşte de la noi.
(n.r: Urmează meciul cu Bosnia, va fi şi fără spectatori) Clar, important e să-l câştigăm. Important e să şi aplicăm ceea ce lucrăm, să ajungem la nivelul pe care staff-ul tehnic şi-l doreşte, este un proces.
Rezumatul meciului Suedia – România 2-1
Ianis nu se gândeşte la plecarea de la Alanya: „La club trebuie, clar, să joc, să fiu într-o formă cât mai bună”
Ne dorim să reuşim ceea ce şi-a propus Mister cu noi. Asta e munca cea mai grea, să reuşim să jucăm din minutul 1 până în minutul 90 ceea ce îşi doreşte, nu doar în unele momente.
În anumite momente ne-a ieşit, am avut ocaziile noastre, am avut momentele noastre bune, ofensiv şi defensiv, dar n-am fost constanţi pe durata partidei.
(n.r: Ce le transmiţi fanilor care au venit să vă vadă în această seară?) Muncim înspre ce vrea staff-ul tehnic. Asta e cel mai important, să reuşim cât mai repede să aplicăm pe teren ce îşi doreşte staff-ul tehnic.
(n.r: Tu cum eşti, s-a vorbit despre un transfer al tău de la Alanya. Cât de reale au fost ofertele?) Sunt în perioada de toamnă, avem meciuri multe. E o situaţie în care şi eu, şi clubul trebuie să ajungem pe acelaşi drum, să ne ajutăm reciproc, şi după aceea vom vedea. Încă mai am 10-12 zile la naţională, sper să le terminăm aşa cum trebuie, după aia vine perioada de la club, unde trebuie, clar, să joc şi să fiu într-o formă cât mai bună”, a declarat Ianis Hagi în exclusivitate pentru AntenaSport.