Naționala României a început cu o înfrângere parcursul din Liga Națiunilor. La Stockholm, tricolorii au cedat cu scorul de 2-1 în fața selecționatei Suediei, echipă care a avut în mare parte posesia balonului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gabi Balint a reacționat imediat după fluierul final și a spus care au fost marile sale dezamăgiri din acest joc. În același timp, fostul mare internațional român s-a declarat îngrijorat de cum arată viitorul echipei naționale.

Gabi Balint: „A fost un joc care nu ne încurajează pentru ceea ce urmează”

Înfrângerea cu Suedia a adus din nou dezamăgire în rândul foștilor internaționali, care nu au reușit să găsească aspecte pozitive în jocul prestat de selecționata antrenată de Gică Hagi.

Gabi Balint a analizat jocul tricolorilor și a explicat ce jucători l-au dezamăgit cel mai mult în disputa din Liga Națiunilor.

„Ar fi trebuit să arătăm mai mult. Se putea în seara asta. Este un rezultat meritat pentru Suedia. Noi am avut un nivel slab. Am fost greoi. Prea târziu am ajuns la minge. Greoi în construcție, greoi în deplasare. Foarte puțin am arătat. Se vede lipsa de jocuri la unii jucători. Nu au ritm. Eu cred că trebuia mai mult astăzi. Mă așteptam la mai mult. Speram ca jucătorii de pe bancă să vină cu un plus. Nimic, din păcate.

A fost un joc care nu ne încurajează pentru ceea ce urmează. Să vedem ce se va schimba. M-a nemulțumit că i-am lăsat să joace atât de lejer. Doar i-am privit. Nu am încercat să recuperăm mai repede. A lipsit clar viteza. Mihăilă a intrat foarte prost pe teren. Tănase, la fel de slab. Nu ai ce să zici. Toată echipa a fost… Poate Drăgușin s-a ridicat la un nivel bun. Și Radu a respins prost. Am dormit la mingea a doua”, a declarat Gabi Balint, potrivit digisport.ro.