Închide meniul

Nicuşor Bancu, după Cipru – România 0-3: “Ne-am făcut treaba”! Ce a spus Alex Chipciu despre grupul format la naţională

Bogdan Stănescu Publicat: 13 octombrie 2024, 8:55

Comentarii
Nicuşor Bancu, după Cipru – România 0-3: Ne-am făcut treaba! Ce a spus Alex Chipciu despre grupul format la naţională

Nicusor Bancu / Profimedia Images

Nicuşor Bancu a declarat, sâmbătă seară, după Cipru – România  0-3, că “tricolorii” au avut o atitudine bună din primul minut.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

România are un start perfect cu Mircea Lucescu pe bancă: 3 victorii din primele 3 meciuri disputate în UEFA Nations League. Câştigarea grupei de Nations League le-ar oferi “tricolorilor” o şansă în plus de a se califica la Campionatul Mondial din 2026. Antena deţine drepturile exclusive de difuzare ale Campionatelor Mondiale din 2026 şi 2030.

Nicuşor Bancu, după Cipru – România 0-3: “Ne-am făcut treaba”! Ce a spus Alex Chipciu despre grupul format la naţională

Am avut o atitudine bună din primul minut. Îmi doream să marcăm şi în a doua repriză un gol sau două. Dar este o victorie meritată din partea noastră. Ne-am făcut treaba fiind motivaţi pentru a câştiga”, a spus Bancu.

Alexandru Chipciu a declarat că naţionala are jucători de foarte mare calitate. “E bine că nu le-am dat şanse să marcheze şi că s-a terminat 3-0. Mi se pare un grup foarte bun şi cu jucători de foarte mare calitate, cred că este un plus pentru echipa naţională. Jucătorii au confirmat până acum”, a spus Chipciu, care a revenit la naţională la 35 de ani, în mandatul lui Mircea Lucescu.

Reprezentativa României, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică, a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, selecţionata Ciprului, în a treia etapă a grupei C2 a Ligii Naţiunilor. “Tricolorii” sunt pe primul loc în clasament, cu 9 puncte, după ce au câştigat şi primele două confruntări din grupă.

Reclamă
Reclamă

Mircea Lucescu, vehement înainte de Lituania – România (marţi, 21:45, Antena 1 şi AntenaPLAY): „Poate fi un meci decisiv!”

Mircea Lucescu a fost vehement înainte de meciul Lituania – România. Selecţionerul României a cerut concentrare maximă în prima reacţie avută după victoria obţinută de România cu Cipru, scor 3-0, în UEFA Nations League. „Il Luce” a câştigat toate cele trei meciuri de la revenirea pe banca tricolorilor. Dennis Man, Răzvan Marin şi Radu Drăguşin au înscris la Larnaca.

România a reuşit să marcheze câte trei goluri în toate cele trei partide din această campanie. Pentru tricolori urmează meciul din Lituania, care va fi marţi, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

Lucescu este deja cu gândul la meciul cu Lituania, care se va disputa în condiţii diferite şi care poate fi decisiv pentru clasarea pe primul loc.

Reclamă

Băieţii merită felicitări pentru modul în care au interpretat acest joc, pentru modul în care s-au pregătit pentru acest joc. Pentru aceste 3-4 zile, pentru faptul că uşor-uşor încep să joace ceea ce eu îmi doresc şi ceea ce fotbalul românesc a demonstrat de-a lungul anilor… controlam jocul, controlam întâlnirile cu adversari puternici. Nu ne era niciodată frică. Un stil de joc în care construcţia, posesia erau foarte importante.

Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost capacitatea lor de a recupera rapid atunci când au pierdut mingea. Asta ţine de însufleţirea cu care joacă, este extrem de important.

„Încep se înţeleagă ce vreau eu”

Încep se înţeleagă ce vreau eu. Sunt jucători talentaţi, trebuie să facem absolut tot ce e posibil să construim un stil de joc valabil pentru calităţile jucătorilor noştri. Asta o putem face. Depinde de încrederea în ei şi în coechipierii lor. A fost un meci cu învăţăminte, mai bine să tragi învăţăminte dintr-o victorie decât dintr-o înfrângere. Oamenii au fost extraordinari aici.

Cu Lituania trebuie să câştigăm. Trecem de la 30 de grade la 6 grade şi va fi destul de dificil, ei sunt acasă, se pot recupera. Facem şi deplasarea foarte lungă. E un meci pe care trebuie să îl câştigăm. Poate fi un meci decisiv”, a declarat Mircea Lucescu în exclusivitate pentru AS.ro.

Mircea Lucescu a atins o bornă impresionantă. A egalat performanța lui Anghel Iordănescu, cel care a adunat, de asemenea, 3 victorii în primele 3 meciuri oficiale. Se întâmpla în primul mandat al lui „Tata Puiu” pe banca României.

Se întâmpla în anul 1993, atunci când tricolorii lui Anghel Iordănescu învingeau Insulele Feroe (4-0), Belgia (2-1) și Țara Galilor (2-1), în cadrul preliminariilor pentru memorabilul Campionat Mondial din 1994. Acesta și-a continuat seria victoriilor și în cadrul unor meciuri amicale și a debutat cu dreptul și la Mondialul din ’94 (3-1 cu Columbia).

Cum arată clasamentul după Cipru – România 0-3

După victoria la scor din Cipru, România a ajuns la 9 puncte şi are un avans de 3 puncte faţă de ocupanta locului secund, Kosovo. Cipru a rămas pe locul 3, cu 3 puncte, în timp ce Lituania este ultima clasată, fără vreun punct obţinut în primele trei etape, după ce a fost învinsă de Kosovo pe teren propriu, scor 1-2.

Clasament Grupa 2, Liga C

1. România 9p
2. Kosovo 6p
3. Cipru 3p
4. Lituania 0p

România este favorită la terminarea grupei pe primul loc, iar jucătorii lui Mircea Lucescu trebuie mai întâi să obţină victoria şi în Lituania, în meciul de marţi seară, care va fi în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, de la ora 21:45.

Dacă va câştiga, România va ajunge la 12 puncte, iar tricolorii vor mai avea nevoie de un singur punct în meciul cu Kosovo, penultimul din grupă, pentru a fi sigură de primul loc. Chiar dacă după ultima etapă, România şi Kosovo vor avea acelaşi număr de puncte, tricolorii vor încheia pe primul loc, datorită rezultatului înregistrat în Kosovo, scor 3-0. În ultima etapă, România va juca pe teren propriu cu Cipru.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cina va câştiga titlul mondial în Formula 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:18
Benfica – Sporting 1-1. Remiză în „Clasicul” Portugaliei. Echipa lui Jose Mourinho rămâne neînvinsă „acasă”
23:52 5 dec.
Președintele Federației din Turcia a “uitat” de barajul cu România. Declarație arogantă după tragerea la sorți
23:46 5 dec.
“FIFA a aranjat tragerea pentru noi”. Reacţie categorică a americanilor după ce şi-au aflat grupa de la World Cup 2026
23:38 5 dec.
Bilanțul României contra posibilelor adversare de la World Cup 2026: un meci istoric și un discurs memorabil
23:23 5 dec.
Florin Purece, tiradă la adresa colegilor, după 0-3 la Oțelul: „Mă simt umilit. Fac un apel public”
23:00 5 dec.
FIFA anunţă sâmbătă (19:00, AntenaPLAY) programul complet şi stadioanele unde se vor juca meciurile de la World Cup 2026
1 EXCLUSIVMircea Rednic, revenire senzaţională în Liga 1! Are contractul pe masă 2 Lando Norris, cel mai rapid și în a doua sesiune de antrenamente de la Abu Dhabi! Programul complet al weekendului decisiv 3 VIDEOTragerea la sorţi a grupelor World Cup 2026 | România a aflat cu cine poate juca. Cum arată toate grupele 4 S-a decis cine arbitrează confruntarea FCSB – Dinamo 5 VideoLando Norris l-a evitat în ultima secundă pe Verstappen: “Ce face omul ăsta? Era să ne lovim” 6 Victor Piţurcă, atac devastator: “Zero barat! Nu a realizat nimic cu Steaua!” Cine este conducătorul pus la punct
Citește și