Alex Cicâldău (29 de ani) a reuşit un eurogol în minutul 62. A fost ultima reuşită a meciului. După partida pierdută, 2-4, acasă, cu Bosnia, Cicâldău a spus că reuşita lui contează mai puţin, în condiţiile în care am pierdut clar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

România e codaşa grupei din Liga Naţiunilor, cu 0 puncte după primele două meciuri.

Alex Cicâldău, după reuşita superbă din România – Bosnia 2-4: „Golul meu e mai puţin important”

„(n.r: Alex, ce ar putea fi de zis după acest rezultat? Bosniacii ne-au condus de fiecare dată) Prea multe nu cred că sunt de zis. Trebuie să revedem meciul şi să analizăm foarte bine câte lucruri am făcut greşit.

(n.r: Ce n-a mers?) Nu ştiu ce n-a mers. Ne-am dorit să câştigăm acest meci, dar, din păcate, scorul a fost o problemă astăzi.

(n.r: Crezi că puteţi face ce vă cere Gică Hagi?) Da, eu sunt sigur că vom reuşi să jucăm cum cere dânsul, vom pune în aplicare toate planurile tactice şi, pe viitor, cu siguranţă, va fi mai bine.

(n.r: Un gol pentru tine, din păcate trist) Da, am pierdut cu 4-2, cred că golul meu e mai puţin important în această seară”, a declarat Alex Cicâldău, în exclusivitate pentru AntenaSport.