Echipa naţională a Germaniei a încheiat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, scor 3-3, cu echipa naţională a Italiei, în manşa secundă a sferturilor Ligii Naţiunilor. Germanii au condus cu 3-0 la pauză. Echipa lui Nagelsmann merge în semifinale.
Naţionala Germaniei a avut o primă repriză perfectă pe Signal Iduna Park, din Dortmund. Kimmich a deschis scorul dintr-un penalti, apoi Musiala a marcat la o fază comică. La un corner pentru germani, italienii erau mai atenţi la arbitru, reproşându-i ceva, Musiala a sesizat că este singur cu poarta goală, i-a făcut semn lui Kimmich să execute cornerul, iar acesta i-a trimis mingea şi Musiala a făcut 2-0.
Germania – Italia 3-3 în retur, de la 3-0 pentru nemţi
Tim Kleindienst a stabilit scorul reprizei în minutul 45 şi calificarea părea jucată, germanii conducând cu 5-1 la general. Italia a revenit însă pe tabelă cu golurile lui Moise Kean, în minutele 49 şi 69, şi a primit un penalti transformat de Raspadori, în minutul 90+5.
Italienii au căutat golul care să trimită meciul în prelungiri, dar nu la-u găsit şi Germania – Italia s-a terminat 3-3. Germanii se califică în semifinalele Ligii Naţiunilor cu 5-4 scor general.
- Gică Hagi schimbă sistemul! Daniel Pancu l-a dat de gol pe ”Rege”: „Așa va juca”
- Ce a spus Lewandowski despre România, înaintea duelului cu tricolorii din Liga Naţiunilor! A vorbit şi despre retragere
- Decizia importantă luată de Gică Hagi înainte de meciurile României din Liga Naţiunilor!
- Ianis Stoica, prima reacție după ce Gică Hagi nu l-a convocat la echipa națională: „Voi continua să muncesc”
- Thomas Ravelli, coşmarul nostru din 1994, a prefaţat Suedia – România: „Hagi e un nume care inspiră şi obligă”



































