Lionel Messi a marcat un gol în Philadelphia Union – Inter Miami 2-2. A fost prima reuşită pentru starul de 39 de ani după moartea tatălui său.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Messi a primit o pasă în interiorul careului, a driblat scurt un adversar şi a înscris cu un şut perfect la colţul lung. Imediat, acesta şi-a îndreptat privirea spre cer, în semn de omagiu pentru tatăl său.

Lionel Messi, primul gol după moartea tatălui său

A fost golul prin care Inter Miami prelua conducerea, cu 2-1. Toţi colegii săi l-au înconjurat şi l-au felicitat, ţinând să fie alături de el într-un moment atât de greu.

În urma acestei reuşite, starul cotat acum la 15 milioane de euro a ajuns la 16 goluri şi 9 pase decisive în toate competiţiile, în tricoul lui Inter Miami.

Lionel Messi: „Tată, încă nu-mi vine să cred că ai plecat”

O figură călăuzitoare de-a lungul carierei fiului său, Jorge Messi a fost primul său antrenor, tatăl care a renunţat la tot pentru a-l însoţi în Spania şi, mai târziu, agentul care a negociat contracte astronomice în numele său.

„Tată, încă nu-mi vine să cred că ai plecat. Nu pot trece peste asta, sau mai degrabă, nu vreau să trec peste asta. Mi-e foarte greu sa-mi imaginez ca nu te mai văd că nu mai vorbim. Știu că ai suferit și că așa e cel mai bine, dar ai plecat prea devreme. Încă mai aveam multe de care să ne bucurăm împreună”, a fost doar o parte din mesajul emoţionant al lui Leo Messi după moartea tatălui său, Jorge.