Președintele Agenției Naționale Anti-Doping s-a întâlnit cu Gică Popescu chiar înainte ca "Baciul" să afle că are coronavirus.
Cristi Balaj militează pentru purtarea măștii de protecție
"Vorbim de cifre record în România, sunt aproximativ 1700 de cazuri. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu existau aceste reguli. Am văzut că sunt unii care protestează, se întreabă de ce poartă unii mască. E ușor să protestezi, să condamni, dar acele persoane care decid încearcă să găsească un echilibru.
Am simțit pe propria piele. Nu îl văzusem pe Gică Popescu de foarte mult timp, eram la Guvern, și am intrat la el în birou. Încă nu venise. Când am coborât, i-am văzut mașina și mi s-a spus că tocmai apăruse. M-am întors, pentru că îmi era dor de el. Am stat de vorbă 15 minute, am păstrat distanța și am purtat mască tot timpul. La două ore după ce am părăsit biroul lui, am aflat că primise testul pentru coronavirus și era pozitiv.
Chiar mi-am zis: 'Cât ghinion să am?! Nu l-am mai văzut de două luni și chiar acum ne-am întâlnit'. Am păstrat distanța atunci, am folosit și un gel dezinfectant amândoi, iar testul meu a fost negativ. Iată că masca are rolul ei. Ajută, uite că ajută!", a declarat Cristi Balaj la PRO X.
În urmă cu două săptămâni, Gică Popescu a fost confirmat cu Covid-19. Președintele Viitorului a anunțat că a avut dureri de cap și frisoane, după care a dezvoltat o pneumonie. Plămânii săi au fost afectați.
- Cristi Balaj s-a întâlnit cu Gică Popescu
- Președintele Viitorului, confirmat cu Covid-19
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Edi Iordănescu îi lasă uşa deschisă lui Neluţu Varga: „Mi-ar plăcea să ajut în viitor CFR Cluj să câştige trofee”
- Au venit după Alex Dobre. Clubul care îl urmăreşte la meciul cu Dinamo
- Adevărul despre „problemele cardiace” ale lui Jovo Lukic. A picat transferul: „Definitiv”
- Mutarea anunţată oficial de Interul lui Cristi Chivu
- Lisav Eissat, cuvinte mari despre România în presa din Israel: „Mi se întinde covorul roșu peste tot pe unde merg”
































