Pele a rămas internat la terapie internsivă în spitalul Albert Einstein din Sao Paulo. Medicii au anunţat că „Fotbalistul Secolului XX” este treaz, vorbeşte în mod activ şi că semnele sale vitale sunt normale.
Pele, anunţ de pe patul de spital: „Mă simt mai bine în fiecare zi”
Starul brazilian a postat un mesaj emoţionant pe contul său de Instagram. I-a liniştit pe fani şi le-a transmis că este nerăbdător să joace fotbal din nou.
„Dragi prieteni, în fiecare zi mă simt mai bine. Abia aştept să joc din nou, dar încă mai trebuie să mă recuperez câteva zile. Sunt alături de familie şi mă odihnesc. Vă mulţumesc din nou pentru mesajele pline de iubire pe care le-am primit. Curând vom fi din nou împreună„, a scris Pele pe reţelele de socializare.
https://www.instagram.com/p/CTp61v8lpIk/
Potrivit skysport.com, medicii au transmis că Pele va putea să se mişte prin cameră, cu uşurinţă, abia de de marţi. Fostul fotbalist a suferit deja mai multe operaţii la şold. De asemenea, Pele a acuzat probleme la coloana vertebrală şi la genunchi, iar în urmă cu câţiva ani i s-a îndepărtat o piatră de la rinichi.
Pele a câştigat de trei ori Cupa Mondială, în 1958, 1962 şi 1970. Este cel mai bun marcator din istoria reprezentativei Braziliei, cu 77 de goluri în 92 de partide.
Pele, depăşit de Lionel Messi
Lionel Messi tocmai a reuşit o performanţă senzaţională în meciul Argentina – Bolivia, scor 3-0, din preliminariile Cupei Mondiale din 2022. Starul de 34 de ani a înscris toate golurile „pumelor” şi a scris o nouă pagină de istorie.
Cu hat-trick-ul reuşit la Buenos Aires, Messi l-a depăşit pe legendarul Pele şi a devenit cel mai bun marcator sud-american din istorie. A ajuns astfel la 79 de goluri în tricoul naţionalei Argentinei. Pele a rămas cu 77 înscrise pentru rivala Brazilia.
- Pele a fost operat la Sao Paolo
- I-a fost extirpată o tumoare la colon
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Răsturnare de situație! Derby-ul Dinamo – FCSB nu se va mai juca la Cluj! Răspunsul lui Mihai Stoica: „Noi jucăm oriunde”
- E gata! Ioan Varga renunță la CFR Cluj și a anunțat numele noului președinte: „Mi-a ajuns și m-am săturat!”
- Marius Şumudică pune presiune înainte de CFR – FCSB: „Dacă nu aducem jucători, suntem prima candidată la retrogradare”
- A jucat 5 ani la Bayern, în aprilie intra pe teren în meci de Bundesliga! Acum a ajuns în liga a 9-a, cu multe kilograme în plus
- Hakan Calhanoglu, uimit de Cristi Chivu: „Pentru el, fotbalul nu mai e important, ce contează eşti tu ca persoană”

































