Închide meniul

Mircea Lucescu, anunţ de ultimă oră despre viitorul său: “Fără fotbal, nu există viaţă pentru mine! Nu mă ‘îngropaţi’ deja”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 3 noiembrie 2023, 22:58 / Actualizat: 4 noiembrie 2023, 0:08

Mircea Lucescu, anunţ de ultimă oră despre viitorul său: Fără fotbal, nu există viaţă pentru mine! Nu mă îngropaţi deja

Mircea Lucescu / Profimedia

Mircea Lucescu a făcut un anunţ de ultimă oră despre viitorul său după ce a spus că se retrage din fotbal. Lucescu şi-a dat demisia de la Dinamo Kiev şi a lăsat să se înţeleagă că se retrage definitiv din fotbal.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mircea Lucescu a revenit cu noi precizări şi a spus că nu concepe ca acesta să fie finalul carierei sale. Lucescu ia în calcul să pornească la o nouă aventură după o perioadă de pauză.

Mircea Lucescu, anunţ de ultimă oră despre viitorul său

“Nu suntem atât de siguri că e momentul de final. Era un moment în care a trebuit să iau o decizie. Sunt 3 ani de când sunt aici. A fost pandemia, a venit şi războiul. Acum a venit un moment la care trebuia să las pe cineva mai tânăr, să poată să facă lucruri mai aproape de vârsta lui. Decizia era luată înaintea meciului. Erau lucruri greu de suportat la momentele de reculegere.

Acum o lună aveam 6 puncte avans faţă de Şahtior. Şi am considerat că a momentul să mă retrag şi să îmi asum toată răspunderea. Am zis că există un moment în care un antrenor trebuie să se sacrifice. Am vrut să joc meciul cu Şahtior pentru că puteam să îmi dau demisia mai înainte. Cred că am făcut foarte bine, mă întors acasă. Eu nu am fost înfrânt la echipa naţională, am plecat după 4-0 cu Austria. Dar tot se întâmplă la un momentul dat să fie un sfârşit. Am zis că acesta este momentul să pun stop. Dacă sănătatea îmi va permite, voi continua. Fără fotbal, nu există viaţă. Aici nu se aşteptau să mă retrag. Acum mă întors acasă, să văd cum mă simt. Mintea mea se va duce tot la fotbal. Totul depinde de sănătate. Dacă m-aş gândi în felul acesta, înseamnă că viaţa mea ar lua sfârşit. Nu mă îngropaţi. Vreau să cred că nu este finalul carierei mele“, a spus Mircea Lucescu la digisport.ro.

Trofeele câștigate în carieră de Mircea Lucescu

Mircea Lucescu a fost din toamna anului 1981 până în 1986 antrenorul echipei naţionale a României, cu care a reuşit calificarea la Campionatul European din 1984. A antrenat apoi pe Dinamo Bucureşti, formaţie la care a câştigat un titlu naţional (1989-1990) şi două Cupe ale României (1985-1986 şi 1989-1990), obţinând şi o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990).

Reclamă
Reclamă

În vara anului 1990, a plecat în Italia, unde a antrenat formaţiile Pisa, Brescia şi Reggiana. Apoi, în 1997, a revenit în România, fiind numit antrenorul echipei Rapid Bucureşti, cu care a câştigat, în 1998, Cupa României.

La 30 noiembrie 1998, a fost instalat antrenor principal la Internazionale Milano, fiind însă demis după câteva luni (martie 1999). A revenit la Rapid, reuşind să câştige campionatul, ediţia 1998-1999.

Din vara anului 2000 până în 2002, Mircea Lucescu a fost antrenorul echipa Galatasaray Istanbul, cu care a câştigat Supercupa Europei (2000) şi campionatul Turciei (2002). În vara anului 2002, a trecut la Beşiktaş, reuşind, în primul an, câştigarea campionatului.

Reclamă

La 16 mai 2004, Lucescu a preluat echipa ucraineană Şahtior Doneţk. Sub conducerea lui Lucescu, Şahtior a cucerit opt titluri de campioană naţională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), cinci Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013) şi şapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, câştigată în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1). În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.

După plecarea de la Şahtior, Lucescu a antrenat pe Zenit Sankt Petersburg timp de un sezon, iar apoi a fost timp de aproape doi ani selecţioner al Turciei.

Lucescu a preluat-o pe Dinamo Kiev în iulie 2020. El a câştigat cu Dinamo Kiev Supercupa Ucrainei în 2020, campionatul şi Cupa Ucrainei în 2021. După aproape 3 ani și jumătate petrecuți pe banca grupării din Kiev, a decis să își încheie cariera fabuloasă.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va lua Cristi Chivu titlul cu Inter în sezonul 2025-2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
20:04

Mircea Lucescu, detalii despre accidentarea lui Louis Munteanu înainte de Austria – România: “A exagerat!”

19:52

Mircea Lucescu, acuzaţii grave! Selecţionerul, dezlănţuit înainte de Austria-România: “Am fost furaţi de arbitru”

19:38

Radu Drăguşin a rămas fără antrenor! Ange Postecoglou, dat afară după ce a câştigat Europa League

19:21

VideoMircea Lucescu, dezvăluiri din vestiar înainte de Austria-România! Problemele cu care s-a confruntat: “E cel mai important”

19:17

Video“Trebuie să fim pregătiți!” Andrei Burcă știe cum poate câștiga România duelul cu Austria!

18:42

Norvegia – Italia LIVE SCORE (21:45). Meciurile serii din preliminariile pentru World Cup 2026

1 „Am câștigat. Eu sunt Steaua”. Florin Talpan a anunțat victoria „militarilor” în procesul pentru palmares cu FCSB 2 Louis Munteanu a părăsit cantonamentul României, chiar înaintea meciului cu Austria! Anunţul FRF 3 Gigi Becali a anunțat transferul lui Dennis Politic la FCSB: „Azi semnăm”. Suma plătită către Dinamo 4 Florin Niţă, marea lovitură încercată de Dinamo pe piaţa transferurilor 5 BREAKING NEWSCristi Chivu semnează cu Inter! Gazzetta dello Sport: “Contract pe 2 ani!” 6 Dinamo vrea să transfere doi jucători de la Farul, după plecarea lui Dennis Politic la rivala FCSB
Citește și