Atalanta a învins-o pe Napoli cu 4-2, într-un meci din Serie A care se putea încheia tragic. O accidentare groaznică a avut loc în ultimul minut al meciului de la Bergamo.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Momente de panică la Atalanta – Napoli 4-2

Atacantul nigerian al oaspeţilor, Victor Osimhen, s-a ciocnit de Cristiano Romero, iar în cădere s-a izbit cu capul de gazon. 

Osimhen a alternat momentele de luciditate, cu cele în care îşi pierdea conştienţa. Jucătorii au solicitat de urgenţă intervenţia medicilor. Nigerianul a fost transportat la un spital din Bergamo. El şi-a revenit şi a fost diagnosticat un traumatism cranian. Osimhen va rămâne peste noapte sub observaţia medicilor, scrie football-italia.net.

În vârstă de 22 de ani, Osimhen este cel mai scump transfer din istoria lui Napoli. El a fost adus anul trecut de la Lille în schimbul a 70 de milioane de euro, sumă în care nu sunt incluse şi bonusurile. 

Transferul a fost urmat de mai multe ghinioane pentru fotbalistul african. El şi-a dislocat umărul în noiembrie şi s-a îmbolnăvit de Covid-19 în vacanţa de Crăciun.