"O să-i fie bine dacă ascultă de mine". Nicuşor Dan, avertizat de unul dintre consilierii Gabrielei Firea
De Antena Sport
Publicat: 3.10.2020, 7:05
Dragomir îşi doreşte ca noul primar să investească în academiile granzilor României. Omul de afaceri de 74 de ani a atras atenţia că FCSB, Dinamo şi Rapid au nevoie de ajutor din partea autorităţilor locale.
Dumitru Dragomir îi cere primarului să ajute sportul românesc
„Dacă Nicușor Dan o să asculte de mine, atunci o să-i fie bine, dar dacă nu vrea să ajute deloc sportul în București, atunci va face o mare greșeală. Sincer, nu știu dacă îi place vreun sport că nu l-am văzut la nicio competiție sportivă.
Voi încerca să fac tot ce pot ca să îl conving să ajute academiile cluburilor din București. Fie că e vorba de academia celor de la FCSB, Dinamo, Rapid sau alte academii din fotbal. Trebuie să îi facem pe copiii să practice sportul cu încredere și să îi ajutăm finaciar și logistic cu tot ce trebuie. Am vorbit cu mai mulți patroni de academii de fotbal și unii chiar au nevoie de ajutor.
Îi transmit lui Nicușor Dan să se gândească foarte bine la ceea ce am spus acum. Trebuie să ajutăm sportul din București cu tot ce putem noi”, a spus Dragomir pentru Prosport.
- Dumitru Dragomir încearcă să ajute granzii din Bucureşti
- Mesaj categoric al fostului preşedinte al LPF
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY