Ouzounidis a ajuns la Craiova! Gestul cu care noul antrenor i-a cucerit pe fanii olteni. Ce obiectiv i-au stabilit şefii clubului

Antena Sport Publicat: 6 februarie 2021, 7:34

Comentarii
Ouzounidis a ajuns la Craiova! Gestul cu care noul antrenor i-a cucerit pe fanii olteni. Ce obiectiv i-au stabilit şefii clubului

Marinos Ouzounidis a ajuns la Craiova

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Grecul Marinos Ouzounidis a ajuns la Craiova şi a primit deja primul cadou. Jurnaliştii care l-au întâmpinat i-au oferit un fular cu însemnele echipei. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marinos Ouzounidis s-a pozat cu fularul Craiovei

Ouzounidis a acceptat să pozeze cu fularul, deşi încă nu a semnat contractul cu Universitatea Craiova. Tehnicianul grec în vârstă de 52 de ani va fi la meci, diseară, la derby-ul cu Dinamo.

El a aflat deja cât de pătimaşi sunt suporterii olteni. Aceştia au creat o atmosferă incendiară la stadion în faţa jucătorilor. "E cel mai tare meci al nostru! Indiferent ce se întâmplă, trebuie să-i mâncăm. Este cel mai important meci… dacă putem, şapte goluri să le dăm", a fost mesajul transmis de liderii galeriei

Marinos Ouzounidis va debuta oficial săptămâna viitoare, pe 11 februarie, la meciul din Cupă, de la Botoşani. "Au fost trei, patru sau cinci antrenori şi s-a rămas la el. (…) Obiectivele sunt aceleaşi, cupele europene. Dacă putem să recuperăm pentru obiectivul maximal e ok, dacă nu, vedem ce se poate face. Sunt destule puncte în joc", a transmis preşedintele Cîrţu, la Digi Sport.

Marino Ouzounidis a antrenat în Champions League

Marinos Ouzounidis are 52 de ani şi a câştigat un singur trofeu ca antrenor: titlul în Cipru, cu APOEL Nicosia, acum 17 ani.

Reclamă
Reclamă

Două dintre puterile Greciei, Panathinaikos Atena şi AEK Atena, sunt cele mai importante nume din cv-ul lui Ouzounidis. Acum două sezoane, el a stat pe banca lui AEK la meciurile din Champions League. Ultima dată, Ouzounidis a pregătit-o pe APOEL Nicosia, în Cipru, anul trecut.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă semifinala barajului pentru Conference League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
1:09

VIDEOKimi Antonelli, discurs de mare campion după victoria din Marele Premiu al Canadei: “Nu aşa voiam să câştig”

0:39

VIDEOKimi Antonelli a câştigat Marele Premiu al Canadei! A patra victorie consecutivă pentru puştiul de 19 ani

0:27

Sorana Cîrstea, calificare fulgerătoare în turul al doilea la Roland Garros! Victorie în 72 de minute

0:14

VideoDezastru pentru George Russell în Marele Premiu al Canadei! Pilotul Mercedes a abandonat la jumătatea cursei

0:08

VIDEOÎntrebarea care l-a enervat pe Florin Tănase după victoria cu Botoşani: “Cum?”

0:04

Marius Baciu, elogii la adresa lui Tavi Popescu: „I-am cerut să aibă curaj și să facă ce vrea el”. Cum a evaluat jocul

1 Daniel Pancu taie în carne vie! Dobre, OUT de la Rapid. Alţi 5 fotbalişti sunt pe lista de plecări 2 A bătut palma cu Rapid. După Daniel Pancu, un alt nume se alătură clubului: “Va începe de la 1 iunie” 3 Gigi Becali l-a taxat imediat, după FCSB – Botoșani 4-3: „Din indolenţă a făcut aşa” 4 Fostul jucător de la FCSB, dorit de Dinamo, s-a decis şi semnează 5 Doliu în sportul românesc! Un fost mare antrenor a murit la 84 de ani 6 Universitatea Craiova pregăteşte trei transferuri. Mihai Rotaru confirmă mutările: “Avem nevoie urgent”
Citește și