Steaua București „deschide complet porțile” pentru privații care vor să se asocieze cu echipa de fotbal, după cum a anunțat ministrul Apărării. Radu Miruță a promis că va face tot ce ține de el pentru ca „militarii” să promoveze rapid în Superligă. În plus, a anunțat că se va întâlni personal cu orice posibil investitor care se arată interesat de un parteneriat cu Steaua și îl contactează pe adresa de email cabinet.ministru@mapn.ro.
Victor Pițurcă a lăudat inițiativa ministrului Apărării și speră că lucrurile se vor rezolva în cel mai scurt timp, astfel încât Steaua să revină în prima ligă. „Mă bucur că avem, în sfârșit, un ministru interesat de soarta echipei de fotbal Steaua. Orizontul e acum larg deschis, eu zic că cea mai bună soluție este asta. Să găsim un privat sau mai mulți, care să investească și Steaua să devină iar ce a fost”, a spus fostul mare atacant, pentru Antena Sport.
Steaua, atractivă pentru investitorii străini: „Încă sunt interesați!”
Pițurcă spune că Steaua, deținătoare a Cupei Campionilor Europeni și a Supercupei Europei, este acum extrem de atractivă pentru investitori, inclusiv pentru cei din străinătate. „Cu reprezentanții companiei americane nu am mai avut contact. Dar în ceea ce privește investitorii turci, cei implicați la Galatasaray, eu cred că încă sunt interesați de Steaua. Gigi (n.r. – Gigi Nețoiu) e în relații cu ei, fac afaceri împreună, iar eu zic că și-ar dori să vină la Steaua.
Și probabil că mulți alți investitori ar fi interesați de Steaua. M-ai întrebat despre cei din lumea arabă, din păcate mulți dintre ei nu știu încă lucrul ăsta. Ar trebui făcută un pic de promovare în acest sens, să afle toată lumea că Steaua București caută privați”, a explicat Victor Pițurcă.
În trecut, Pițurcă a vrut să aducă la Steaua un consorțiu american dispus să investească 50-100 de milioane de dolari în echipa de fotbal, dar s-a lovit de refuzul ministerului condus atunci de Nicolae Ciucă. De asemenea, turcii de la Pasifik Holding, companie condusă de Fatih Erdogan, care plătește 10 milioane de euro pe sezon pentru a apărea pe tricourile lui Galatasaray, au vrut să preia Steaua. Din păcate, și ei s-au lovit de barierele politice pe care acum ministrul Radu Miruță s-a angajat să le elimine.
Victor Pițurcă: „5 milioane de euro din sponsorizări și 30.000 de oameni în tribune”
Fostul atacant al Stelei e convins că există și români cu putere financiară care și-ar dori să vină la Steaua, mai ales pentru că ar putea să câștige bani din fotbal. „Mi-aș dori să găsim în România oameni potenți financiar, serioși, cărora le place sportul și care și-ar dori să investească la un club precum Steaua București. Sunt sigur că există destui.
Subliniez că mi-aș dori investitori din țară; avem și noi oameni cu bani. Doar că, în general, aceștia se feresc să intre în fotbal. Știm episoadele care s-au întâmplat în trecut. Ei trebuie să înțeleagă însă că și fotbalul e o afacere, că se pot scoate bani de aici. Un club cu profesioniști, condus foarte bine, poate câștiga financiar.
Mai ales că vorbim despre un club ca Steaua. Când va promova în prima ligă, cel puțin 5 milioane de euro ar trebui să facă din sponsorizări. Bineînțeles, și suporterii vor reveni la stadion. Steaua trebuie să ofere spectacol și așa vor fi din nou 30.000 de oameni în tribune”, a declarat Victor Pițurcă.
Ce buget are nevoie Steaua în prima ligă: „Cel puțin 15 milioane de euro!”
Indiferent cine se va asocia cu Steaua, în primă fază acesta va trebui să investească pentru a îmbunătăți lotul cu care se va ataca promovarea, potrivit lui Pițurcă. „Câteva milioane de euro, pentru început. Toți vor ca Steaua să câștige, nu să navigheze pe la mijlocul clasamentului, în play-out sau nu știu unde. E nevoie de un lot valoros.”
Totodată, Pițurcă spune că investitorii vor trebui să asigure un buget consistent echipei de fotbal, dar în același timp să decidă strategia de management. „Trebuie un buget de cel puțin 15 milioane de euro pe an. Cel care investește trebuie să aibă și primul cuvânt de spus, asta e clar.
Eu văd o asociere cu un privat, iar una din clauze să fie ca Steaua să rămână la Ministerul Apărării Naționale. Așa văd lucrurile, așa își doresc și suporterii. Dar sigur că cel care vine cu banii trebuie să conducă, să fie lăsat să-și facă treaba”, a încheiat fostul vârf al „militarilor”.
- Bogdan Andone, concentrat înaintea meciului cu Dinamo. Ce a sesizat în jocul „câinilor”
- FC Botoșani – FCSB LIVE TEXT (20:30). Mirel Rădoi caută victoria în primul meci după pauza internațională. Echipele de start
- „Are toate atuurile!” Pițurcă crede în Hagi la națională, dar avertizează: „Dacă nu faci asta, nu reziști”
- Kylian Mbappe, marcat de “drama” trăită la Bucureşti: “Îmi voi aminti toată viaţa”
- „Mai există o datorie”. Iuliu Mureșan, anunț despre situația financiară de la CFR Cluj: „Să țineți cont de asta”
































