Au dat sute de milioane pe transferuri, rezultatele sunt dezastru! De Zerbi își strigă disperarea: „N-am văzut în viața mea!”
Patru meciuri și 86 de minute din cel de-al cincilea. Atât a trecut până când Tottenham a reușit primul gol din acest sezon de Premier League. După ce a reușit în extremis să evite retrogradarea în sezonul precedent, Spurs este acum într-o situație și mai dificilă.
Penultimul loc în clasament după 5 etape, cu doar două puncte. Asta în condițiile în care i-a transferat în vară pe sute de milioane de euro pe Sandro Tonali, Mateus Fernades, Savinho sau Marmoush.
Fără explicații
Primul gol al sezonului a fost opera lui Conor Gallagher. Era deja 3-0 pentru Aston Villa în acel moment pe Tottenham Hotspur Stadium, iar mulți dintre fanii lui Spurs erau pe drumul spre casă. A mai venit un gol la ultima fază, al lui Van Hecke, însă Spurs nu a mai putut evita înfrângerea.
Iar managerul lui Tottenham, Roberto de Zerbi, a părut extenuat la finalul meciului. Presiunea pe italian este tot mai mare, în condițiile în care a fost sprijinit în totalitate în vară cu transferuri.
„Este greu de explicat, pentru că, în cariera mea de 14 ani ca antrenor, nu am mai văzut niciodată o echipă ca a noastră. Atât de fragilă, atât de inconstantă. Ori ești bun, ori ești slab. Nu poți să fii foarte bun în primele 30-40 de minute, iar apoi să primești goluri în acest mod. Pentru mine este greu de acceptat.
(Nr. Ce a provocat prăbușirea?) Ascultați, sunt antrenor, dar nu am toate răspunsurile. La întrebarea dumneavoastră nu am un răspuns. Pot să spun ce cred și ce am văzut astăzi (nr sâmbătă). Mi-am văzut echipa jucând foarte bine în prima repriză, am avut ocazii să marcăm. Nu am înscris și apoi am primit primul gol. Trebuie să rămânem mai aproape unii de ceilalți și să fim mai puternici, mai compacți. În repriza secundă, după golul lui Kudus, nu știu dacă jucătorii și-au pierdut energia. Acum trebuie să găsim explicația pentru o nouă înfrângere.
Poate că problema este comunicarea dintre jucători, poate că liderii trebuie să fie mai puternici. Avem nevoie de lideri care să împingă echipa înainte și să o conducă. Cu Newcastle a fost la fel, la Liverpool a fost la fel, cu Everton a fost la fel. Trebuie să găsim soluțiile” a spus Roberto De Zerbi, citat de Goal.