Manchester City a refuzat o nouă ofertă din partea Barcelonei pentru Rodri. Ce sumă au oferit catalanii
Barcelona are mari bătăi de cap în negocierile cu Manchester City pentru transferul definitiv al campionului mondial Rodri. Catalanii au înaintat o nouă ofertă pentru Balonul de Aur al „cetățenilor”, dar și de această dată, oficialii clubului din Premier League au refuzat.
Este deja a doua ofertă pe care britanicii o refuză pentru Rodri, iar negocierile par să devină din ce în ce mai complicate, similare cu cele pentru Julian Alvarez, cu Atletico Madrid.
O nouă ofertă refuzată pentru Rodri
Rodri a fost aproape de transferul la Real Madrid, însă mijlocașul spaniol care a intrat în ultimul an de contract cu Manchester City s-a răzgândit brusc și a dat prioritate la negocieri Barcelonei.
Catalanii au dat startul discuțiilor cu gruparea de pe Etihad Stadium, dar acum și a doua ofertă înaintată de campioana Spaniei a fost refuzată de oficialii „cetățenilor”.
Concret, jurnalistul Ben Jacobs anunță că City a spus pas ofertei de 64,5 milioane de euro a Barcelonei. Rodri a anunțat deja că nu este dispus să își prelungească contractul, iar formația din Manchester l-ar putea pierde gratis vara viitoare.
🚨🎖| 𝐁𝐑𝐄𝐀𝐊𝐈𝐍𝐆: Barcelona's second bid of around €64.5m for Rodri has been REJECTED by Manchester City. [@JacobsBen] #fcblive 🔴 pic.twitter.com/W6B5dZjtcj
— BarçaTimes (@BarcaTimes) August 13, 2026