Tottenham a anunțat oficial transferul brazilianului Savinho de la Manchester City, o mutare care a ridicat multe semne de întrebare în lumea fotbalului. Asta pentru că brazilianul a fost departe de a avea succes la Manchester City, cea care l-a adus cu doar 20 de milioane de lire în 2024. După 7 goluri marcate în 84 de meciuri la City, Spurs l-a cumpărat cu 85 de milioane de lire, dintre care 10 sunt clauze de performanță.
O altă mutare de acest gen: Liam Delap, cel care va ajunge la Nottingham Forest pentru o sumă record pentru club, 50 de milioane de lire. Asta după ce Chelsea a dat 30 de milioane de lire pentru a-l aduce în urmă cu un an. Iată că Chelsea obține profit deși Delap a marcat 3 goluri în 47 de meciuri pentru Chelsea.
Cele mai ciudate transferuri din Premier League
Transferurile lui Savinho și Delap sunt doar ultimele exemple de mutări extrem de riscante făcute de cluburile din Premier League. The Athletic a publicat o listă cu toate mutările de acest gen făcute în prima liga engleză, atunci când un club a plătit pentru un jucător mult peste cota de piață.
În ceea ce îl privește pe Savinho, pentru acesta se plătește +151% față de cota de piață. Mai exact, cu 30,1 milioane de lire în plus. Desigur, pe listă mai sunt alte mutări cu procente asemănătoare: +182% pentru Virgil Van Dijk de la Southampton la Liverpool, +171% pentru Antony de la Ajax la Manchester United, +248% pentru Mateus Fernandes de la Southampton la West Ham sau +342% pentru Benjamin Mendy de la Monaco la Manchester City.
Și vara aceasta, cel mai scump transfer făcut vreodată de un club din Premier League se încadrează în această categorie: Chelsea a plătit 118,7 milioane de lire pentru Morgan Rogers către Aston Villa, cu 53% mai mult decât cota lui, adică un plus de 41,3 milioane de lire.
Pe prima poziție însă, de departe, când vine vorba despre procentul plătit peste cota de piață este Anthony Martial, adus în vara lui 2015 de Manchester United cu 51,6 milioane de lire. Un plus de 650% față de cota lui la acel moment de doar 6,9 milioane de lire. Când vine vorba despre suma plătită în plus, Enzo Fernandez este campionul: 56,8 milioane de lire, adică +120% a plătit Chelsea când l-a adus de la Benfica.
Savio’s move to Tottenham this week raised eyebrows.
The £85million fee is lot of money for a player with not too much Premier League output (yet).
But what constitutes value in a transfer?@Conor0Neill_ delved into the numbers to try and find out.
🔗… pic.twitter.com/6CqxwzN3bQ
— The Athletic | Football (@TheAthleticFC) August 26, 2026
- Tottenham se întăreşte cu jucătorii lui Manchester City! O nouă lovitură dată de Spurs pe piaţa transferurilor
- OFICIAL | Manchester City a anunţat transferul de 95.000.000 de euro
- Emi Martinez, transfer neaşteptat! Aston Villa îl poate ceda în Premier League
- Manchester United, un nou transfer stelar! „Diavolii roșii” au cheltuit aproape 80 de milioane de euro
- Încă o plecare de la Manchester City: 50 de milioane de lire sterline! Accept pentru vizita medicală

































