Patrick Mouratoglou a felicitat-o pe jucătoarea care are în palmares 23 de titluri de Grand Slam și a ținut să asigure că Serena încă mai poate câștiga trofee. 40 de ani va împlini americanca, în luna septembrie.
Patrick Mouratoglou: "Serena nu mai trebuie să demonstreze nimic nimănui"
"Cu exact un an în urmă, Serena a atins o nouă bornă: a câștigat primul ei titlu din postura de mamă, la Auckland. Nu mai trebuie să demonstreze nimic nimănui, dar a făcut-o. A demonstrat lumii că încă poate, indiferent de circumstanțe și provocări. Să avem un 2021 memorabil", a transmis antrenorul Serenei pe contul său de Instagram.
Soțul Serenei a fost mult mai vehement. Alexis Ohanian a avut o serie de reacții vehemente și nu s-a ferit să îl jignească pe Ion Țiriac.
De la ce a plecat scandul dintre Ion Țiriac și familia Serenei Williams
Miliardarul Ion Țiriac (81 de ani) a vorbit în propriul său stil despre forma prin care trece Serena Williams. Sportiva din SUA a ajuns acum, la 39 de ani, pe locul 11 WTA.
Fostul campion de dublu, de la Roland Garros (1970), i-a transmis Serenei că ar fi timpul să se retragă, iar declarația a făcut imediat înconjurul lumii.
”La vârsta asta și la greutatea pe care o are acum, nu se deplasează atât de ușor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzațională. Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage! Din toate punctele de vedere", a declarat Țiriac într-o intervenție la TVR.
- Ion Țiriac i-a cerut Serenei Williams să se retragă
- Ce reacție a avut Patrick Mouratoglou
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- „Peste nivelul Ligii 1”. Andrei Nicolescu, ultimele detalii despre noul transfer de la Dinamo. Lovitura dată de „câini”
- Acord total! Romelu Lukaku pleacă de la Napoli și o să câștige 10.000.000 de euro pe sezon
- Ce lovitură! Fostul coleg al lui Man şi Mihăilă de la Parma semnează cu o echipă din Liga 1
- Ce măsura a luat Sepsi, după suspendarea lui Cosmin Matei. Anunțul făcut după remiza cu FCSB
- S-a terminat cel mai scurt campionat național din istorie: cinci zile, zece meciuri și aceeași „regină”


































