Închide meniul

Răzvan Burleanu a anunţat acordul dintre FRF şi LPF. Când vom putea avea VAR la meciurile din Liga 1 şi cum vor fi împărţite costurile

Antena Sport Publicat: 18 martie 2021, 14:41

Comentarii
Răzvan Burleanu a anunţat acordul dintre FRF şi LPF. Când vom putea avea VAR la meciurile din Liga 1 şi cum vor fi împărţite costurile

Răzvan Burleanu a anunţat acordul dintre FRF şi LPF pentru implementarea VAR

Răzvan Burleanu a anunţat acordul la care a ajuns cu LPF, nu însă fără a ironiza forul condus de Gino Iorgulescu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Răzvan Burleanu: "FRF şi LPF vor împărţi în mod egal costurile necesare pregătirii arbitrilor"

"Am agreat ca nu este ilegal ca LPF să susţină financiar pregătirea arbitrilor pentru implementarea VAR la nivelul Ligii 1. Am prezentat şi care sunt proiectele finanţate de FRF din banii primiţi din fondurile FIFA, şi respectiv UEFA.

FRF şi LPF vor împărţi în mod egal costurile necesare pregătirii arbitrilor din fonduri proprii. Fondurile se ridică în primul an la 500.000 de euro. În anul doi estimăm un cost de aproximativ 100.000 de euro, iar în al treilea an un cost de 150.000 de euro", a transmis şeful FRF, după Comitetul Executiv care a avut loc astăzi. 

Răzvan Burleanu, anunţ pentru cluburile din Liga 1

Şeful FRF a vorbit şi despre implicarea financiară a cluburilor din Liga 1 pentru a aduce arbitrajul video în principala competiţie fotbalistică din România.

"O altă concluzie este că nu se va apela la drepturile financiare ale cluburilor din Liga 1 şi nici nu se vor percepe taxe suplimentare în primul an.

Reclamă
Reclamă

Cluburile au declarat că ar fi de acord ca o parte din cotizaţia anuală pe care o plătesc către LPF să meargă spre proiect.

FRF va identifica resurse suplimentare pentru a putea aloca suma de 250.000 de euro în primul an, 50.000 de euro în anul doi şi 75.000 de euro în al treilea an", a mai declarat Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu: "La finalul lunii aprilie, vom putea semna contractul"

Opt luni ar urma să dureze implementarea VAR, după semnarea acordului dintre FRF şi LPF.

Reclamă

"Daca la finalul lunii aprilie vom fi gata, dacă LPF va reuşi să identifice cei 250.000 de euro necesari pentru a cofinanţa acest proiect, FRF dispune deja de aceste resurse. 

La finalul lunii aprilie, vom putea semna contractul între părţile angrenate şi de acolo să curgă termenul pe care îl cunoaşteţi şi de care avem nevoie pentru a avea primele meciuri în România utilizând tehnologia de tip VAR", a precizat Răzvan Burleanu.

Marius Avram: "Federația a revenit și a spus că va costa totul 500-550 de mii de euro. Șocant!"

FRF şi LPF s-au acuzat reciproc pentru întârzierea implementării VAR în fotbalul din România. Gigi Becali a propus chiar o revoltă a cluburilor din prima ligă.

Marius Avram a dezvăluit în cadrul emisiunii AS.ro LIVE detalii neștiute de la negocierile pentru implementarea sistemului VAR în Liga 1. Fostul arbitru internațional a fost șocat de cum a crescut FRF prețul pregătirii arbitrilor pentru sistemul VAR, de la 100, la 500 de mii de euro.

”Avem doi arbitrii care sunt certificați VAR, Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, împreună cu brigăzile lor. Ei au fost pregătiți de UEFA. Pentru a introduce VAR-ul în România trebuie ca trei părți să se pună de acord, FRF, LPF și provider-ul tehnic.

Liga a spus așa: domne, noi, ca organizator de competiții, vă punem la dispoziție tot, noi plătim tot, tot ce trebuie din punct de vedere tehnic. Plătim baremurile arbitrilor care vor apărea, tehnicienii din cabina VAR, dubițele acele, tot. Pregătirea arbitrilor este responsabilitate a Federației.

FRF a spus DA, estimăm că o să coste undeva la 100-150 de mii de euro. Ulterior, Federația a revenit și a spus că va costa totul 500-550 de mii de euro. Șocant! Toată pregătire arbitrilor costă 200.000 de euro, de la liga 1, a doua sau a treia. Defalcat așa pe costuri, rămâi șocat de ce apare acolo. Eu dacă tot dau bani, vreau să știu pe ce dau”, a dezvăluit Marius Avram la AS.ro LIVE.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Care este cel mai în formă jucător al lui Dinamo?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:02
Benfica – Real Madrid 0-1. Revanșă cu scandal pentru „los blancos”. Vinicius, inamicul numărul 1 la Lisabona. Rezultatele serii
23:55 17 feb.
Jose Mourinho, eliminat din Benfica – Real Madrid după ce a văzut două “galbene” în câteva secunde
23:24 17 feb.
Scandal la Benfica – Real Madrid. Meciul s-a oprit după ce Vinicius a acuzat că a fost abuzat rasial
23:13 17 feb.
Cine sunt Mihai Tentea și George Iordache, românii care au înregistrat un rezultat istoric la Jocurile Olimpice
22:53 17 feb.
Cele trei minute ale lui Jean Vlădoiu la Mondialul american: singurul român supărat și fără primă
22:50 17 feb.
Rezultat istoric pentru România la Jocurile Olimpice. Mihai Tentea și George Iordache, locul 5 la bob-2 masculin
1 Sorana Cîrstea, victorie uriașă la Dubai. Românca a învins în doar 69 de minute favorita 10 a competiției 2 Specialiştii au dat verdictul: ce şanse mai are FCSB să prindă play-off-ul, cu 3 etape rămase de disputat 3 Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Dubai după 34 de minute! Va juca pentru sferturi împotriva numărului 7 WTA 4 EXCLUSIVE rezervă la FCSB, dar va fi convocat la naţionala României pentru barajul crucial cu Turcia 5 Momentul în care Ilie Dumitrescu a fost atacat cu un pistol şi cu un cuţit, în Centrul Vechi din Bucureşti 6 OFICIAL | FC Argeş a cerut ca CCA să publice transcrierile înregistrărilor audio de la meciul cu Petrolul: “Abuziv”
Citește și