Închide meniul

Cristi Chivu a fost prezentat la Inter! Anunțul oficial al nerazzurrilor

Viviana Moraru Publicat: 9 iunie 2025, 17:07

Comentarii
Cristi Chivu a fost prezentat la Inter! Anunțul oficial al nerazzurrilor

Cristi Chivu e oficial noul antrenor al lui Inter Milano / Facebook Inter

Cristi Chivu a fost prezentat oficial la Inter. Antrenorul român a revenit la echipa alături de care a scris istorie, ca jucător, și pentru care a evoluat timp de șapte sezoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cristi Chivu s-a despărțit de Parma după patru luni, perioadă la finalul căreia a reușit să salveze echipa de la retrogradare. Antrenorul român a fost la un pas să-și prelungească înțelegerea cu „cruciații”, însă în cele din urmă s-a înțeles cu Inter.

Cristi Chivu a fost prezentat oficial la Inter

Un nou capitol care așteaptă să fie scris 🖊️

Cristian Chivu este noul nostru antrenor principal 🇷🇴”, a anunţat Inter pe contul oficial de Instagram.

 
View this post on Instagram
 
A post shared by Inter (@inter)

Reclamă
Reclamă

FC Internazionale Milano are plăcerea să-i ureze bun-venit lui Cristian Chivu în funcția de nou antrenor principal al primei echipe. Antrenorul a semnat un contract cu Inter până la 30 iunie 2027.

Unele vieți sunt pline de povești, vieți care trec prin tot felul de provocări și găsesc întotdeauna o modalitate de a reveni mai puternice. Vieți care găsesc fundații solide pe care se construiesc capitole noi, semnificative. De-a lungul vieții sale, Cristian Eugen Chivu s-a confruntat cu provocări majore și momente definitorii care l-au format, atât ca persoană, cât și ca profesionist. Și, prin toate acestea, legătura sa cu Nerazzurri a devenit doar mai puternică. Astăzi, începe al treilea capitol la Inter, dar de data aceasta ca antrenor principal al primei echipe.

“Există un moment care vorbeşte mai mult despre legătura lui Chivu cu clubul şi fanii decât orice trofeu”

În timpul celor șapte ani petrecuți ca jucător la Inter, există un moment care vorbește mai mult despre legătura lui Cristian Chivu cu clubul și fanii acestuia decât orice victorie, trofeu sau cele 169 de apariții și cele trei goluri marcate pentru Nerazzurri. Pe 24 martie 2010, la doar 77 de zile după ce a suferit o teribilă fractură craniană împotriva lui Chievo la Verona, Chivu a revenit pe teren, purtând o cască de protecție.

Reclamă

Acea zi a marcat un nou început pentru Cristian, care cu doar câteva luni înainte aproape că pierduse mult mai mult decât cariera. Fanii Nerazzurri au întâmpinat prima sa lovitură de cap, timidă, cu ovații în picioare – un sentiment greu de exprimat în cuvinte pentru Chivu. De atunci, a jucat în restul carierei sale purtând casca de protecție, scoțând-o doar pentru a sărbători titluri și victorii. În total, a câștigat Scudetto de trei ori, două titluri Coppa Italia, două trofee Supercoppa Italiana, Cupa Mondială a Cluburilor și Liga Campionilor 2009/10”, a mai notat Inter pe site-ul oficial.

Chivu s-a despărţit de Parma după ce a salvat-o de la retrogradare

Cristi Chivu a fost prezent de dimineață la sediul Parmei, pentru a-și încheia mai devreme contractul. Înțelegerea cu „cruciații”, semnată în februarie, expira la finalul acestei luni.

Cristi Chivu a mers apoi la Milano, unde a semnat un contract valabil pe două sezoane cu Inter. Fostul internațional român va avea un salariu de două milioane de euro pe an și va avea ca obiectiv câștigarea titlului în Serie A.

Cristi Chivu va susține astăzi și primul antrenament la Inter. El îl înlocuiește pe banca nerazzurrilor pe Simone Inzaghi, antrenor care s-a despărțit de echipă după eșecul umilitor din finala Champions League cu PSG, scor 5-0, și a semnat cu Al Hilal.

Chivu va debuta pe banca lui Inter pe 18 iunie, atunci când echipa va debuta la Mondialul Cluburilor. În primul meci din grupă, italienii se vor duela cu Monterrey, ulterior urmând să înfrunte și Urawa Reds și River Plate.

“Cine altcineva, dacă nu el?” Marco Materazzi ştie de ce Cristi Chivu va avea succes la Inter

Marco Materazzi, fost coleg cu Cristi Chivu la Inter, ştie de ce numirea fostului căpitan al naţionalei României pe banca nerazzurrilor reprezintă un lucru bun pentru finalista Champions League de anul acesta.

Chivu aduce caracter și spirit interist. Este omul perfect pentru a revigora un mediu dezamăgit după o înfrângere dureroasă, 0-5 în finală. Cine altcineva, dacă nu el, un interist adevărat, campion al Europei, Italiei și lumii în tricoul nerazzurro, poate insufla o energie proaspătă echipei?

La Appiano Gentile (n.r. baza de pregătire a nerazzurrilor) era nevoie de acest spirit sănătos, autentic interist. Chivu știe ce înseamnă să porți acest tricou, cunoaște fiecare colț al bazei și are mentalitatea potrivită pentru a conduce Inter spre succes”, a declarat Marco Materazzi, potrivit gazzetta.it.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi titular de drept Ianis Hagi la Alanyaspor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
22:44
LIVE SCOREIsrael – Italia 2-3 şi Croaţia – Muntenegru 2-0. Meciurile zilei din preliminariile World Cup 2026
22:30
E gata! Dani Coman a anunţat ce se întâmplă cu Mario Tudose, după negocierile cu FCSB: “Am încheiat discuţiile”
22:30
Mihai Pintilii a spus ce s-a întâmplat la singurul antrenament al FCSB-ului la care a participat Gigi Becali
21:59
O altă echipă s-a calificat la Campionatul Mondial! A înscris în ultima secundă golul ce o duce la turneul final
21:32
Ei sunt cei mai buni! Ce rating-uri au jucătorii în EA Sports FC 26. Două superstaruri împart primul loc
21:30
FotoSurpriza neplăcută avută de Gabi Tamaş şi Dan Alexa la Asia Express! Primul a început să înjure fără oprire
1 Virgiliu Postolachi pleacă de la CFR Cluj şi semnează cu o rivală 2 Scenariul pentru ca România să mai câştige grupa şi să se califice la World Cup 2026, după victoriile Austriei şi Bosniei 3 Dinamo s-a reorientat, după ce nu l-a putut transfera pe Matei Ilie. Noua ţintă a lui Zeljko Kopic 4 Dan Şucu, lovitură decisivă pentru Gigi Becali! Leo Bolgado ajunge la Rapid, după ce a fost dorit de FCSB 5 Vestea dată de Mihai Stoica despre transferurile pregătite de FCSB, în ultima zi de mercato din Liga 1 6 Carlos Alcaraz a câștigat US Open 2025! Succes în patru seturi în finala cu Jannik Sinner
Citește și