Închide meniul

Cristi Chivu, pe urmele lui Mircea Lucescu după ce a semnat cu Parma! Al doilea român care antrenează în Serie A

Publicat: 18 februarie 2025, 13:09

Comentarii
Cristi Chivu, pe urmele lui Mircea Lucescu după ce a semnat cu Parma! Al doilea român care antrenează în Serie A

Cristi Chivu şi Mircea Lucescu/ Colaj Profimedia, Parma

Cristi Chivu calcă pe urmele lui Mircea Lucescu şi a devenit al doilea român care ajunge să antreneze în Serie A. Fostul fundaş al naţionalei a preluat-o pe Parma, acolo unde îi va antrena pe Dennis Man şi Valentin Mihăilă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Parma a anunţat oficial că Cristi Chivu e noul antrenor al echipei. Acesta îi ia locul lui Fabio Pecchia, cel care a fost demis după eşecul cu AS Roma.

Cristi Chivu, pe urmele lui Mircea Lucescu după ce a semnat cu Parma

Cristi Chivu a devenit astfel al doilea antrenor român din istorie care ajunge să pregătească o echipă din Serie A. Mircea Lucescu a deschis drumul, actualul selecţioner antrenând în Italia, în Serie A şi Serie B, timp de aproape nouă ani. Concret, Il Luce a fost antrenor în campionatele din Peninsulă între 1990 şi 1999, excepţia fiind perioada iulie 1997 – noiembrie 1998, atunci când a pregătit-o pe Rapid.

Mai întâi, Mircea Lucescu a preluat-o pe Pisa, în 1990. Un an mai târziu, acesta a plecat la Brescia, echipă la care a activat până în 1996, cu o scurtă pauză între februarie şi iulie 1995.

De la Brescia, Mircea Lucescu a plecat la Regianna, echipă pe care a antrenat-o între iulie şi noiembrie 1996. În iarna lui 1999, actualul selecţioner al României a preluat-o pe Inter, echipă pe care a pregătit-o timp de trei luni.

Reclamă
Reclamă

În Serie A, Mircea lucescu a bifat 104 meciuri ca antrenor, cu Pisa, Brescia, Reggiana şi Inter. Pe Brescia a pregătit-o şi în Serie B, reuşind să o promoveze pe prima scenă a fotbalului italian în 1992.

Acum a venit rândul lui Cristi Chivu să antreneze în Serie A. Parma este prima echipă pe care fostul internaţional român o antrenează, la nivel de seniori. Până în acest moment, Chivu a antrenat doar echipele de juniori ale lui Inter.

Cea mai mare performanţă înregistrată de Cristi Chivu, în cariera lui de antrenor, este titlul cucerit alături de Inter Primavera, în sezonul 2021-2022.

Reclamă

Cristi Chivu, misiune dificilă la Parma

Cristi Chivu va avea sarcina de a o salva de la retrogradare pe Parma. Echipa la care evoluează românii Dennis Man şi Valentin Mihăilă ocupă locul 18, loc care este direct retrogradabil.

Parma are 20 de puncte, acumulate după 25 de meciuri disputate. “Cruciaţii” nu au mai obţinut o victorie din luna decembrie, înregistrând trei înfrângeri în ultimele trei runde.

Cristi Chivu va debuta pe banca Parmei sâmbătă, atunci când Parma va primi vizita celor de la Bologna. Meciul se va disputa de la ora 16:00, în etapa a 26-a din Serie A.

Cristi Chivu a fost prezentat de Parma

Cristian Chivu a fost prezentat oficial de Parma. „Bine ai venit, Chivu„, au scris cei de la Parma.

Parma îl întâmpină pe Cristi Chivu, noul antrenor al primei echipe masculine. Chivu, împreună cu staff-ul său compus din Antonio Gagliardi (antrenor secund), Angelo Palombo (asistent tehnic) și Nicola Pavarini (antrenor cu portarii), vor conduce echipa în antrenamentul programat în această după-amiază.

Clubul îi întâmpină pe Cristian și staff-ul său în galben și albastru și le urează mult succes”, au mai scris italienii pe site-ul oficial.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Este George Puşcaş soluţia cea mai bună pentru atacul lui Dinamo?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:03
EXCLUSIV“Mergi la Budapesta să vezi CSM Bucureşti în Final 4?” Răspunsul dat de Cristina Neagu
11:42
„Vreau să devin legendă!” Fundașul dreapta, transferat accidentat, care a devenit golgheter în Germania
11:41
Meme Stoica, atac la dinamovişti: “O să se predea ca să nu intrăm noi în play-off?” Ce mesaj are pentru Kopic
11:18
Bernadette Szocs a fost eliminată de la Singapore Smash 2026! Româca s-a oprit în 16-imi
11:15
Florin Prunea râde de Meme Stoica: “La schimbări e perfect, când îl sună Gigi Becali!”
11:11
Israelienii au reacţionat, după debutul lui Ofri Arad la FCSB: “Să îndepărteze rugina”. Ce au scris despre Becali şi Mihai Stoica
1 “E idiot?” Gigi Becali a răbufnit după FCSB – Metaloglobus 4-1: “E război” 2 Gigi Becali a dat verdictul după debutul lui Ofri Arad! Ce jucător a fost remarcat de patronul FCSB 3 Darius Olaru a plecat cu duba de la stadion, nu cu autocarul echipei! Care este motivul 4 Fost campion al României, replică sexistă la Iuliana Demetrescu: “Înapoi în bucătărie” 5 Dinamo mai pierde un jucător important în vară, în afară de Kennedy Boateng! 6 Kennedy Boateng pleacă de la Dinamo! Stoperul și-a găsit deja echipă și va încasa peste 50.000 de euro pe lună
Citește și